Curtea Constituţională dezbate, miercuri, sesizarea Guvernului privind legea de modificare a OUG 50/2010, prin care a fost introdusă posibilitatea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric
Este prima şedinţă a Curţii în care se discută acest dosar.
Sesizarea a fost făcută de Guvern pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Executivul consideră că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon.
Conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării nu va intra în vigoare înainte ca magistraţii Curţii Constituţionale să verifice dacă legea respectă sau nu Constituţia.
Guvernul consideră că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.
Cabinetul Cioloş a cerut ca legea să fie aplicată doar persoanelor fizice consumatori, cu credite de până la 150.000 de euro (echivalent în franci elveţieni) şi cu un grad de îndatorare de peste 50% din veniturile nete. Deputaţii au adoptat însă proiectul în unanimitate, fără a ţine cont de opinia Executivului.
Obiecţiile Guvernului exprimate în dialogul cu Parlamentul au fost reluate în sesizare. "Guvernul a avizat pozitiv în Parlament legea conversiei în franci elveţieni în condiţiile în care forma votată ar fi păstrat caracterul social al iniţiativei parlamentare. Legislativul însă nu a ţinut cont de această opinie transmisă de Guvern şi legea adoptată a depăşit cadrul social motiv pentru care Guvernul contesta aceasta formă la CCR", au declarat surse guvernamentale pentru News.ro.
Iniţial, la propunerea lui Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de finanţe-bănci, deputaţii au introdus condiţia privind gradul de îndatorare, precum şi un plafon de 250.000 de franci elveţieni, însă, după dispute politice şi cu debitorii cu credite în franci elveţieni, modificările au fost retrase.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.