Deputata USR Cristina Prună a afirmat, cu privire la proiectul de ordonanţă de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative, că prin aplicarea unor amenzi pentru „preţuri nejustificate”, Guvernul „va ajunge să stabilească preţurile din pix”, ca în timpul comunismului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Guvernul PSD-PNL se pregăteşte să intre cu bocancii în economie. Sub pretextul combaterii acţiunilor speculative, guvernul va da amenzi pentru “preţuri nejustificate” pentru anumite produse. Practic vom ajunge ca guvernul să stabilească preţurile din pix, ca pe vremea comunismului. Am tot tras semnale de alarmă, nu doar noi ci şi experţii din piaţă şi mediul de afaceri. Însă, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă este astăzi pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. A devenit urgenţă naţională pentru acest guvern să nenorocească economia românească. Într-un context economic global extrem de dificil, în care statele sunt în competiţie acerbă pentru atragerea/păstrarea investiţiilor, guvernul PSD-PNL riscă o dată în plus să descurajeze investiţiile în România. Forma actuală a proiectului lasă loc la decizii arbitrare şi abuzuri. Cine va investi aici ştiind că statul poate să intervină asupra preţurilor? Despre ce economie de piaţă mai putem vorbi? Plus, la ce se mai pot aştepta investitorii?”, a scris Cristina Prună, miercuri pe Facebook.
 
Ea a adăugat că astfel de demersuri nu ar trebui avute în vedere de către Executiv.

„Nu ne putem juca cu astfel de demersuri. Ele nici nu ar fi trebuit să fie avute în vedere, cu atât mai puţin adoptate. Din păcate, indiferent de soarta proiectului şi forma sa finală, în mare măsură răul în faţa investitorilor e deja făcut. Guvernul generalului Ciucă transmite un mesaj ferm că alege etatismul în locul economiei de piaţă. Iar asta ne va costa pe toţi, pe termen lung”, a completat Prună.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Guvernul urmează să discute, miercuri, în primă lectură un proiect de ordonanţă de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Ordonanţa prevede şi sancţiuni, de la 0,01% - 0,1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării, dar nu mai puţin de 5000 lei. În cazul autorităţilor şi instituţiilor publice amenda va fi stabilită în intervalul de 5000 lei – 50 000 lei, iar pentru persoanele fizice, amendă de la 600 lei la 2.500 lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.