Analistul politic Cristian Pîrvulescu spune că desecretizarea informaţiilor referitoare la campania electorală a lui Călin Georgescu are impact în cazul a două aspecte importante: cea a electoratului indecis, care „nu era conştient de duritatea atacului”, şi cea legată de nerespectarea unor reguli elementare de campanie şi de intervenţie a unui actor statal străin. În aceste condiţii, afirmă politologul, mulţi constată că alegerile sunt grav afectate, deci „n-ar trebui să aibă loc”. Potrivit analistului, trei instituţii ale statului ar trebui să-şi exercite responsabilitatea în situaţai actuală: preşedintele ţării, Avocatul Poporului şi şefii celor două Camere.
„Desecretizarea informaţiilor referitoare la campania electorală a lui Călin Georgescu are un efect „imens” asupra dezbaterii publice. Acest efect se poate traduce prin intenţie de vot. Este evident că cei care susţin candidatura lui Georgescu nu vor fi impresionaţi, ci vor vorbi despre statul paralel care acţionează împotriva candidatului perfect. Bătălia se dă însă în jurul a două probleme importante. Prima, a electoratului indecis, care nu era conştient de duritatea atacului. Duminică, vă spuneam că Rusia a câştigat războiul fără să tragă un glonţ. Şi acum vedem ce mijloace a folosit şi cât de slabă a fost reacţia statului român. Pot înţelege asta cu condiţia să fie dispuşi să înţeleagă”, a declarat, joi, pentru News.ro profesorul Cristian Pîrvulescu.
Analistul politic spune că nu se numără printre cei care cred că la votul de duminică va avea loc o schimbare masivă la nivelul opiniei publice.
„Important este ceea ce se întâmplă cu electoratul PSD, care va juca rolul crucial în aceste alegeri şi căruia domnul Marcel Ciolacu i-a sugerat că domnia sa va vota într-un anume fel, nu a spus altceva”, a afirmat politologul.
Cât va fi influenţat electoratul PSD de opţiunea lui Ciolacu pentru Lasconi
Întrebat dacă opţiunea de vot a lui Marcel Ciolacu îi poate influenţa pe votanţii PSD, Cristian Pîrvulescu a răspuns: „Nu foarte mult, pentru că electoratul, dacă nu i se spun lucruri clare, e creativ şi adaugă. Este un electorat mult prea obişnuit cu teoriile conspiraţiei ca să nu găsească în orice afirmaţie o conspiraţie sau o influenţă conspirativă. Deci nu, nu mă aştept să influenţeze foarte mult. Deşi sunt destul de mulţi pesedişti care sunt clari, doar că ne aşteptam ca şi preşedintele partidului să fie la fel de clar. Deci, din punctul meu de vedere, ambiguitatea persistă, şi asta lasă un spaţiu de aşa-zisă libertate alegătorilor, de a interpreta informaţiile aşa cum cred”.
Potrivit politologului Pîrvulescu, a doua problemă legată de desecretizare, este ceea ce mulţi constată, şi anume, că nu s-au respectat reguli elementare de campanie, că intervenţia unui actor statal străin este cât se poate de evidentă şi că, în condiţiile astea, alegerile nu sunt corecte. „Sunt grav afectate, deci n-ar trebui să aibă loc”, spune Cristian Părvulescu.
Instituţiile care ar putea interveni în situaţia actuală
Întrebat ce s-ar putea face, în acest moment, din punct de vedere juridic, în situaţia dată, profesorul Cristian Pârvulescu a spus că se pot face „multe lucruri”, dar că, în primul rând, este important ca instituţiile responsabile să-şi asume responsabilitatea.
„Constituţia garantează, de exemplu, alegerile corecte, iar garantul Constituţiei este preşedintele. Preşedintele are deci o responsabilitate aici, pe care trebuie să o exercite. De asemenea, preşedintele poate folosi alte mijloace. De exemplu, poate sesiza Curtea Constituţională a României. Din punctul meu de vedere, sunt trei instituţii care pot interveni în momentul de faţă. Este Avocatul Poporului, este preşedintele şi sunt şefii celor două Camere”, explică profesorul Pîrvulescu.
Acesta adaugă însă că trebuie să recunoaştem că situaţia este destul de complicată, din punct de vedere constituţional, dar că se pot „încerca interpretări”.
„Nu putem lăsa situaţia să evolueze în direcţia aceasta şi apoi să constatăm că România este definitiv înfrântă de Rusia prin intermediul unui candidat pe care l-a susţinut în mod ocult”, a conchis politologul Cristian Pîrvulescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.