Cristian Diaconescu, consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională, dă asigurări că România ia parte la deciziile importante luate în privinţa securităţii. ”Vă asigur cât se poate de serios, şi îmi asum când spun acest lucru, România se află la toate mesele de negociere”, spune Cristian Diaconescu, admiţând că e nevoie de o ”readaptare a întregului mesaj diplomatic, politic, militar, în aşa fel încât să ne acomodăm unei situaţii nou create”.
Întrebat, vineri seară, în contextul unei discuţii despre războiul din Ucraina, unde este România şi ce face pentru ca jocurile la nivel internaţional sau european, să nu se facă ”peste capul ei”, Cristian Diaconescu a dat asigurări că autorităţile române iau parte la toate negocierile.
”România este acolo unde era şi cu ceva timp în urmă, nu am pierdut nimic. Într-adevăr, este nevoie de o readaptare a întregului mesaj diplomatic, politic, militar, în aşa fel încât să ne acomodăm unei situaţii nou create, nu înseamnă că va fi una care ne-ar genera probleme, dar nu putem sta impasibili la evoluţii. Şi vă asigur cât se poate de serios, şi îmi asum când spun acest lucru, România se află la toate mesele de negociere”, a afirmat Cristian Diaconescu, la Antena 3.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.