Senatorul PSD Titus Corlăţean a solicitat luni plenului CCR să constate că la baza conflictului juridic cu care a fost sesizată se află voinţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului de a recurge ilegitim la proceduri constituţionale democratice pentru a-şi atinge exclusiv scopuri politice de partid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Conflictul juridic care opune Parlamentul preşedintelui României nu este de dată foarte recentă. Au fost semne în ultimele luni, ultimele săptămâni ale acestui conflict care  au devenit evidente la începutul lunii ianuarie 2020 în concluziile scrise pe care le voi depune la sfârşitul şedinţei citez declaraţii oficiale publice, într-un context cât se poate de oficial atât ale preşedintelui României, cât şi ale primului ministru care a fost demis, care atestă foarte clar fixarea ab  initio a obiectivului politic de dizolvarea a Parlamentului şi  de declanşare a alegerilor anticipate, Ba chiar mai mult aş spune, vreau să dau acest citat cu permisiunea Curţii, un citat din declaraţia domnului preşedinte al României, care spunea, citez: ”Este imposibil de gestionat şi cu acea majoritate PSD-istă în Parlament”. (...)  Rog plenul Curţii Constituţionale să constate că la baza conflictului juridic de natură constituţională cu care aceasta a fost sesizată se află voinţa preşedintelui României şi a Guvernului de a recurge ilegitim la proceduri constiţionale democratice pentru a-şi atinge exclusiv scopuri politice de partid, de putere, afectând grav în acest mod funcţionarea Parlamentului pe care îl împiedică să îşi ducă la bun sfârşit mandatul”, a declarat Corlăţean în faţa judecătorilor CCR.
 
Conform lui Corlăţean, există un principiu politic general respectat de statele cu regim parlamentar democratic, ca guvernul să rezulte din voinţa populară exprimată de partidele parlamentare, iar Guvernul condus de cătr Ludovic Orban şi-a pierdut orice legitimitate democratică din moment ce a fost demis şi mai ales cu o astfel de majoritate prin moţiune de cenzură.
”Preşedintele României a ignorat această lipsă de legitimitate, a încălcat în opinia noastră  voinţa politică majoritară a Parlamentului României, desemnândul pe domnul Orban în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru. Era şi este de presupus cu argumente că domnul Ludovic Orban nu are nicio şansă să obţină un vot de învestitură  din partea Parlamentului, situaţie consolidată de altfel după faimoasa noapte a adoptării celor 25 de ordonanţe de urgenţă, inclusiv cea care priveşte alegerile anticipate şi practic legalizarea turismului electoral, prin reacţia fermă a majorităţii grupurilor politice din Parlament. Toate acestea ar trebui să atragă după sine depunerea mandatului primit din partea preşedinte României şi reluarea procedurii prevăzute în art 103 alineatul 1 din Constituţie”, a susţinut senatorul PSD..
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.