Corina Creţu, preşedinte al Consiliului Naţional al Partidului PRO România, afirmă vineri că au decis să intre în linie dreaptă spre alegerile europarlamentare din 9 iunie, ea precizând că principala carte de vizită a formaţiunii este performanţa echipei de guvernare din perioada 2012-2015. Ea mai arată că au suficiente argumente pentru a se prezenta în faţa electoratului cu mândrie, adăugând că au ca Preşedinte un om care a condus unul dintre cele mai performante Guverne din ultimii 30 de ani şi a redat românilor demnitatea, după Marea Recesiune pornită în 2008, în urma prăbuşirii sistemului bancar internaţional.
Corina Creţu afirmă într-o postare că doreşte să împărtăşească, după o săptămâna fierbinte, câteva gânduri în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului Naţional al Partidului PRO România.
”După cum ştiţi, am decis să intrăm în linie dreaptă spre alegerile europarlamentare din 9 iunie. Am văzut cu toţii nemulţumirile multiple ale fermierilor, transportatorilor, medicilor de familie, profesorilor, români care sunt la limita subzistentei din cauza exploziei preţurilor, inflaţiei şi sărăciei. De aceea, este de datoria noastră să venim în faţa oamenilor cu soluţii concrete, nu cu sloganuri, scandaluri şi vorbe goale. Ca partid responsabil si seros, ProRomania se va strădui să sprijine oamenii pentru a avea locuri de muncă, să contribuie la construirea unei societăţi unde toată lumea se bucură de oportunităţi şi condiţii echitabile”, afirmă Corina Creţu.
Ea precizează că Pro România susţine egalitatea, asigurându-se că fiecare individ are şansa de a prospera, indiferent de mediul din care provine.
”Ne dorim sa fim mereu cu gândul la oameni si problemele lor, sa contribuim cu experienţa noastră pentru a avea o ţară în care toată lumea este protejată, promovând un sentiment de apartenenţă şi solidaritate. În calitate de europarlamentar, am militat permanent pentru Europa Socială şi încercăm, în ciuda crizelor si războaielor cu care ne confruntăm azi, să o păstrăm pe agenda politică a Uniunii Europene. România se confruntă cu un nivel de sărăcie inacceptabil în rândul tinerilor, copiilor şi persoanelor vârstnice! Trebuie să ne ocupăm de rădăcinile acestui fenomen pentru ca aceste inegalităţi să nu mai afecteze visele unor generaţii, deoarece este o pierdere pentru societatea noastră”, subliniază Corina Creţu.
”Cine se mai ocupa azi de viitorul celor care vin după noi, în afară de a aduna datorii peste datorii ce le vor avea mai departe pe umerii lor? Din păcate, România este ţara cu cel mai mare nivel de sărăcie din Uniunea Europeană, aproape jumătate din copii au acces limitat la educaţie, servicii medicale şi nu au parte de o nutriţie adecvată. Aceşti tineri nu trebuie abandonaţi de societate, deoarece sărăcia şi excluziunea le compromite ambiţiile de a performa şi viitorul”, mai spune ea. Europarlamentarul Pro România precizează că, ”în contextul atâtor probleme în jurul nostru, lupta pentru eradicarea sărăciei nu trebuie politizată”. ”Este nevoie ca aceasta să rămână o cauză nobilă şi o datorie, iar în ciuda lipidelor de resurse, eu cred că statul român are datoria morală pentru cei care vin după noi, să impulsioneze şi să acorde o mai mare atenţie politicilor sociale, investiţiilor în locuinţe decente şi transformarea pieţei muncii pentru a fi mai inclusivă cu categoriile vulnerabile. Acest angajament trebuie reiterat, deoarece vedem cum sărăcia şi excluziunea alimentează extremismul, acest val fiind tot mai vizibil în întreaga Europă, inclusiv în România”, spune Corina Creţu.
Ea afirmă că ”PRO Romania a traversat deja un ciclu electoral complet, pornind de la Alegerile pentru Parlamentul European din 2019, până la cele Parlamentare din 2020”.
”Poate nu am reuşit întotdeauna să ajungem la sufletele oamenilor, însă niciodată nu am abdicat de la principiile unei politici responsabile, evitând populismul ieftin pe care îl vedem arborat tot mai des în ieşirile publice ale unora dintre “vedetele” din prezent. Principala noastră carte de vizită este performanţa echipei de guvernare din perioada 2012-2015, care a gestionat eficient reconstrucţia ţării după criza economică. Avem suficiente argumente pentru a ne prezenta în faţa electoratului cu mândrie, avem ca Preşedinte un om care a condus unul dintre cele mai performante Guverne din ultimii 30 de ani şi a redat românilor demnitatea, după Marea Recesiune pornită în 2008, în urma prăbuşirii sistemului bancar internaţional”, afirmă Corina Creţu.
Europarlamentarul precizează că, în calitate de Comisar European pentru Politica Regională (2014-2019), de la începutul mandatului său, a aprobat proiecte majore pentru România in valoare de aproape 7 miliarde de euro pentru perioada de după 2014, iar cu mari eforturi şi derogări din partea Comisiei Europene, a încheiat exerciţiul financiar 2007-2014 cu o rată de absorbţie de 92%.
”În imensa majoritate a localităţilor, de la marile oraşe la comune, amprenta acestor fonduri se vede, deşi poate se putea mai mult. Am luptat şi continui să susţin cauza României în Parlamentul European, prin implicarea în dezbateri pe teme de impact, precum alocarea echitabilă şi eficientă a fondurile europene, soluţii pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor rurale, statutul femeii în societatea românească sau eradicarea sărăciei în rândul copiilor. În prezent ne găsim într-o nouă perioadă de criză, ale cărei efecte sunt amânate până în anul 2025. Ne aflăm la răscruce de drumuri. Din nou. Este momentul să fim încă o dată curajoşi, după 4 ani de agonie, pentru a ne face auziţi şi pentru a oferi o nouă şansă României. Vă îndemn să paşim cu încredere şi cu capul sus în anul electoral 2024, deschidem uşile pentru oameni care doresc alternativa, însă o alternativă onorabilă, o alternativă decentă, o cale spre echilibru, nu radicalism”, precizează Corina Creţu.
”Ne adresăm şi electoratului inactiv, milioane de români care nu participă în mod curent la alegeri. Ne vom construi o strategie proprie şi vom aborda problemele reale ale oamenilor, nu punctajul realizat de alţii pentru a îi ţine ocupaţi pe români. Iar pentru că primul exerciţiu electoral va fi cel pentru Parlamentul European, ştiu că am alături oameni care şi-au dovedit în timp abilităţile, profesionalismul, caracterul, iar pentru asta ţin să vă mulţumesc! Vă mulţumesc ca sunteţi alături de noi. Să ne urăm succes! Multă sănătate şi toate cele bune tuturor!”, mai declară Corina Creţu în finalul mesajului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.