Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, vineri, o discuţie telefonică cu Christopher Pincher, ministru de stat pentru Europa şi Americi în cadrul ministerului afacerilor externe al Regatului Unit (Foreign and Commonwealth Office), la solicitarea părţii britanice.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministeru Afacerilor Externe (MAE), şeful diplomaţiei române a exprimat regretul cu privire la decizia Regatului Unit de a se retrage din Uniunea Europeană, decizie pe care însă România o respectă, şi a exprimat încrederea că UE şi Regatul Unit vor rămâne parteneri apropiaţi şi în viitor.
”A arătat că Acordul de retragere agreat între Uniunea Europeană şi Marea Britanie reprezintă cel mai adecvat instrument pentru asigurarea predictibilităţii şi certitudinii juridice pentru toţi cetăţenii UE, inclusiv români, şi ai Regatului Unit. Pentru viitor, ministrul Bogdan Aurescu a accentuat necesitatea concentrării eforturilor UE şi Regatului Unit pe implementarea Acordului de retragere pe toate componentele acestuia, precum şi iniţierea discuţiilor privind relaţiile viitoare UE-Regatul Unit. A reiterat angajamentul României pentru agrearea unui parteneriat ambiţios şi cuprinzător, în interesul cetăţenilor şi al mediului de afaceri, care să reflecte valorile comune şi interesele convergente într-o arie largă de domenii”, a transmis MAE.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat că România va urmări cu prioritate interesele cetăţenilor români, drept componentă principală a viitorului Acord, pentru România fiind foarte important ca regimul pe care Regatul Unit îl va aplica cetăţenilor europeni, în toate domeniile, să nu implice diferenţe de tratament între aceştia.
”Ministrul de stat Christopher Pincher a exprimat deschiderea pentru colaborarea cu privire la asigurarea drepturilor cetăţenilor în urma Brexit, asigurând cu privire la implementarea cât mai cuprinzătoare a prevederilor relevante din Acordul de retragere; a asigurat totodată cu privire la deschiderea deplină a autorităţilor britanice de resort pentru a răspunde oricăror cerinţe punctuale în procesul de obţinere a statutului de pre-settled şi settled. Cei doi oficiali au salutat nivelul excelent al cooperării bilaterale româno-britanice şi au reiterat angajamentul pentru actualizarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic, în lumina noilor realităţi europene şi bilaterale. Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat însemnătatea Parteneriatului Strategic, cu precădere pe palierul de securitate şi apărare, accentuând în acelaşi timp interesul pentru intensificarea contactelor de nivel, aprofundarea componentei economice şi capitalizarea potenţialului relaţiei bilaterale. În acest context, şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa pregătirii semnării noii Declaraţii Comune a Parteneriatului Strategic, care aduce la zi şi dezvoltă Parteneriatul Strategic, adaptându-l la noile realităţi post-Brexit, la cel mai înalt nivel, mai ales în contextul în care în acest an se împlinesc 140 de ani de la stabilirea legăturilor diplomatice”, a mai transmis MAE.
Ministrul Bogdan Aurescu a evocat şi interesele şi poziţionările apropiate între cele două state pe dimensiunea de politică externă şi de securitate, îndeosebi în ceea ce priveşte susţinerea relaţiei transatlantice, provocările din Vecinătatea Estică şi cooperarea în cadrul NATO, mulţumind părţii britanice pentru prezenţa militară pe Flancul Estic şi la Marea Neagră, inclusiv prin misiunile de poliţie aeriană din România. Cei doi oficiali au agreat continuarea eforturilor de coordonare şi de acţiune comună în aceste domenii.
Brexitul urmează să aibă loc la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, la 1.317 zile de la decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană (UE) la 23 iunie 2016
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.