Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, consultări cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia, în cadrul acestora subliniind că Executivul susţine industria românească, atât prin direcţionarea de fonduri publice, cât şi prin soluţii legislative. S-a discutat despre investiţiile în infrastructură, despre stabilitatea preţurilor la unele produse alimentare, dar şi despre promovarea produselor româneşti şi evaziunea fiscală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Industria românească se dezvoltă în majoritatea sectoarelor de activitate. O arată atât cifrele, cât şi proiectele de succes pe care le văd în deplasările pe care le fac în ţară sau despre care sunt informat la întâlnirile cu mediul de afaceri. La nivelul Guvernului acordăm susţinere industriei româneşti atât prin direcţionarea de fonduri publice, cât şi  prin soluţii legislative”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, luni, la întâlnirea cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia, potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia au apreciat investiţiile publice direcţionate pentru finanţarea proiectelor de infrastructură care se derulează în România şi au punctat faptul că, alături de dezvoltarea proiectelor rutiere, este nevoie de un accent mai puternic asupra celor din sectorul feroviar.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În consultările cu reprezentanţii Concordia au fost abordate şi teme legate de fiscalitate şi combaterea evaziunii fiscale prin introducerea instrumentelor digitale. Reprezentanţii Guvernului au arătat disponibilitatea de a face ajustările necesare în aplicarea acestor instrumente digitale, în funcţie de rezultatele obţinute în primele luni de aplicare şi de propunerile venite din partea mediului de afaceri”, a mai transmis Guvernul.

Potrivit Executivului, o altă temă importantă de discuţie a avut în vedere promovarea produselor româneşti pe pieţele internaţionale prin pârghiile pe care Guvernul le are la dispoziţie.

”Stabilizarea preţurilor la unele categorii de produse a fost un alt subiect în dialogul reprezentanţilor Guvernului cu cei ai patronatelor. În acest context, premierul Marcel Ciolacu a arătat deschiderea Guvernului spre consultarea mediului de afaceri pentru stabilirea unui acord de voluntariat care să aibă în vedere stabilitatea preţurilor la unele produse alimentare”, a mai transmis Guvernul.  

Dialogul cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia va continua cu o succesiune periodică.

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, au mai participat la discuţii vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu, secretarul de stat în ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Cristian Vasilcoiu, reprezentanţii Cancelariei Prim-Ministrului Florin Spătaru, consilier de stat, şi Mihai Constantin, secretar de stat.

Delegaţia Confederaţiei Patronale Concordia a fost condusă de preşedintele organizaţiei, Dan Şucu, şi de directorul executiv, Radu Burnete.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.