Preşedinte Klaus Iohannis a declarat, după consultările cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea noului prim-ministru, că actuala criză trebuie terminată foarte repede şi că îl desemnează pe Mihai Tudose ca viitor prim-ministru.
”PSD şi ALDE susţin că au în continuare o majoritate în Parlament. Aceste două formaţiuni politice s-au prezentat împreună la consultări şi au înaintat o propunere, în persoana domnului Tudose”, a spus Klaus Iohannis într-o scurtă declaraţie de presă susţinută la Cotroceni.
De asemenea, şeful statului a constatat că partidele din opoziţie în principal nu au avut propuneri concrete pentru poziţia de prim-ministru şi nici nu observat existenţa unei înţelegeri politice între ele.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Pe de altă parte, criza prin care trecem dăunează grav României, economiei româneşti, imaginii României în lume şi opinia mea este că această criză trebuie terminată foarte repede. Trebuie să avem cât se poate de repede un guvern care să încerce să rezolve problemele apărute din cauza acestei crize pornite din interiorul PSD”, a spus preşedintele.
”Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru care va avea discuţii în zilele următoare şi se va prezenta cu o echipă guvernamentală. Solicit partidelor parlamentare să se apuce imediat de elaborarea unei agende care permite finalizarea procedurilor parlamentare în cursul acestei săptămâni”, a precizat Iohannis.
CITEȘTE ȘI BIOGRAFIE: Mihai Tudose, propus premier, ministru în Guvernul Grindeanu, nu a avut nicio măsură îndeplinită din programul de guvernare, potrivit evaluării PSD. El a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat susţinută sub îndrumarea lui OpreaIohannis i-a primit, de la ora 15, pe preşedinţii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu care au propus ca Mihai Tudose să devină noul prim-ministru. Întâlnirea a durat 15 minute, iar liderii PSD-ALDE nu au făcut declaraţii. După întâlnirea preşedintelui cu delegaţia PNL, formată din preşedintele Ludovic Orban şi cei patru prim-vicepreşedinţi, liberalii neavând propunere pentru postul de premier, Orban a declarat că scopul liberalilor este să blocheze în Prlament formarea unui guvern PSD. Preşedintele a avut consultări cu delegaţia USR privind formarea unui Guvern. Reprezentanţii USR şi-au reiterat solicitarea privind retragerea nominalizării lui Mihai Tudose. Întâlnirea cu delegaţia PMP, condusă de Traian Băsescu, a durat foarte puţin, propunerea partidului pentru postul de premier fiind europarlamentarul Siegfried Mureşan, despre care a spus că nu corespunde doar portretului robot făcut de Dragnea şi de Iohannis, ci portretului - robot al oricărui român.
UPDATE 18:55 Pambuccian: Grupul minorităţilor aşteaptă decizia lui Iohannis privind premierul. La vot, probabil vom merge tot neunitar
Liderul deputaţilor din grupul minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că parlamentarii vor aştepta decizia şefului statului privind premierul, urmând să decidă atunci cum vom acţiona în Parlament, însă probabil vor vota "neunitar", aşa cum au făcut şi la moţiunea de cenzură.
Liderul deputaţilor din grupul minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că parlamentarii vor aştepta decizia şefului statului privind premierul, urmând să decidă atunci cum vom acţiona în Parlament, însă probabil vor vota "neunitar", aşa cum au făcut şi la moţiunea de cenzură.
UPDATE 18:52 - UDMR după consultări: PSD-ALDE au majoritatea, e dreptul lor să facă Guvernul, nu excludem să susţinem noul guvern
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis, că i-a spus şefului statului faptul că PSD şi ALDE au în continuare majoritatea parlamentară şi, prin urmare, e dreptul lor să formeze viitorul guvern, adăugând că maghiarii nu exclud să susţină viitorul cabinet la votul de învestitură.
”Am spus că la votul de săptămâna trecută pe moţiunea de cenzură am văzut cu toţii că există majoritate. Este adevărat că o majoritate mai subţire decât acum o jumătate de an, dar există o majoritate şi principiul majorităţii trebuie să funcţioneze în continuare. Majoritatea trebuie să aibă posibilitatea şi are dreptul de a propune un Guvern şi de a asigura un sprijin parlamentar şi de a guverna. Din acest punct de vedere, noi nu avem nicio propunere de premier, nu facem parte din majoritate şi nu se pune problema să intrăm în coaliţie să facem parte din Executiv (...) Avem o înţelegere cu PSD – ALDE de colaborare parlamentară (...) Nu excludem să susţinem Guvernul la învestitutră şi să avem o colaborare parlamentară în continuare”, a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a mai spus că nu au luat în calcul formarea unei noi majorităţi parlamentare, deoarece ar fi imposibil în acest moment. ”Nu se poate. Cu cine, scuzaţi-mă? Aritmetica nu e foarte dificilă. Dacă adunăm tot ce e acolo, tot minoritate se numeşte, oricum am lua. PSD – ALDE, luând bucată cu bucată, au majoritate. Dacă mergem pe partea cealaltă, tot minoritate se numeşte”, a mai spus Kelemen.
Preşedintele Klaus Iohannis a început luni consultările cu delegaţia UDMR în vederea desemnării viitorului prim-ministru.
Consultările preşedintelui Iohannis cu UDMR au fost precedate de discuţiile cu delegaţia PMP şi vor fi urmate, de la ora 18.30, de cele cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale.
UPDATE 17:56 Băsescu: Desemnarea lui Mihai Tudose este o capcană în care nici Dragnea nu speră ca Iohannis să cadă
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, luni, că desemnarea ca premier a lui Mihai Tudose de către PSD este o desemnarea "ratată" şi o "capcană", în care nici Liviu Dragnea nu speră ca preşedintele Klaus Iohannis să cadă.
"Opinia noastră despre desemnare: Este o desemnare ratată, care după mine este destinată să-l atragă pe preşedintele Iohannis într-o capcană a unei desemnări ratate. Eu cred că nici Dragnea nu speră ca domnul preşedinte Iohannis să cadă în această capcană", a afirmat Băsescu.
Întrebat despre discuţiile privind posibilitatea ca Mihai Tudose să fie un ofiţer acoperit al unor servicii de informaţii, Băsescu a răspuns râzând că, privind unele dintre pozele deputatului PSD, "clar îţi vine să o acoperi".
UPDATE 17:51 Băsescu l-a propus premier pe europarlamentarul Siegfried Mureşan: El reprezintă generaţia Macron şi Trudeau
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a anunţat, luni, la Palatul Cotroceni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că formaţiunea îl propune premier pe europarlamentarul Siegfried Mureşan, pentru că este un politician tânăr, dar experimentat, care face parte din "generaţia" lui Emmanuel Macron şi Justin Trudeau.
"Îl comparăm cu propunerea pe care a făcut-o Alianţa PSD-ALDE. (...) Este parte a grupului PPE, fiind membru PMP, este purtător de cuvânt al PPE, este vicepreşedinte al Comisiei de buget, este membru la Comisia parlamentară de cooperare UE-Republica Moldova. (...) Eu cred că propunerea noastră reprezintă generaţia Macron, dar şi generaţia Trudeau, din Canada", a spus Băsescu, după consultări.
El a afirmat că Siegfried Mureşan este un politician de succes, experimentat şi care corespunde aşteptărilor cetăţenilor.
"Cred că am făcut o propunere care să corespundă nu numai portretului robot al lui Dragnea şi Iohannis, propunerea noastră corespunde portretului robot al oricărui cetăţean român", a afirmat Băsescu.
Liderul PMP a spus că există premisele unei majorităţi care se poate forma cu ajutorul PNL, UDMR şi USR, dacă ele ar accepta să colaboreze.
UPDATE - Delegaţia PMP a intrat la consultări cu preşedintele Iohannis. Băsescu: Să nu aveţi speranţa că nu am o propunere
Preşedintele Klaus Iohannis a început, luni, consultările cu delegaţia PMP pentru formarea noului Guvern, liderul formaţiunii, Traian Băsescu, afirmând în faţa şefului statului că speră că nu are "speranţa" că nu va veni cu o propunere de premier în cadrul discuţiilor.
Din delegaţia PMP fac parte Traian Băsescu, Valeriu Steriu, Eugen Tomac, Dorel Onaca şi Dorin Bădulescu.
În debutul discuţiilor, Traian Băsescu i-a spus lui Iohannis zâmbind: "Să nu aveţi speranţa că eu nu am o propunere".
UPDATE 17:44 - USR, după consultări: I-am transmis preşedintelui că nu susţinem un guvern PSD, cu atât mai puţin un premier ca Tudose
Preşedintele interimar al USR, Elek Levente, a declarat luni, la ieşirea de la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că i-a transmis şefului statului că partidul pe care îl reprezintă nu va susţine un guvern PSD, cu atât mai puţin un premier ca Mihai Tudose, despre care a spus că a plagiat în teza de doctorat.
”Am transmis preşedintelui mesajul că nu vom susţine guvern PSD, cu atât mai puţin un premier ca Mihai Tudose, care a fost dovedit că a plagiat. Suntem dispuşi să susţinem un guvern non-PSD cu anumite condiţii: continuarea luptei anticorupţie, nominalizarea ministrului Justiţiei din USR sau din afara USR, dar care să garanteze că nu se atinge nimeni de Justiţie şi modificarea legislaţiei electorale, astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin”, a declarat Elek Levente.
Senatorul Vlad Alexandrescu, membru în delegaţia USR, a spus că el crede în continuare că formarea unui guvern al opoziţiei este posibilă.
”Guvernul Grindeanu a căzut pe linia Justiţiei din pricina faptului că asaltul împotriva statului de drept nu a reuşit. Prognosticul nostru este că, în cazul unei nominalizări a unui prim-ministru PSD şi a unui guvern PSD-ALDE, acest aslat va continua. Credem în continuare că formarea unui guvern de opoziţie este posibilă cu condiţia susţinerii unor programe comune între partide, chiar dacă nu ar exista o alianţă formală între ele”, a spus Alexandrescu.
La rândul său, Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR a spus că nominalizarea lui Mihai Tudose premier ar însemna întoarcerea României cu 20 de ani în urmă.
”O nominalizare cum este domnul Tudose, împinge România cu 20 de ani în spate. Avem opţiunea să ne întoarcem la tot ce a însemnat neperformanţă, domnul Tudose este exemplarul clasic a ceea ce înseamnă incompetenţa şi neperformanţa PSD”, a spus Barna.
După consultările preşedintelui Iohannis cu USR, la discuţii a intrat delegaţia PMP.
UPDATE 17:07 - Delegaţia USR a început consultările cu preşedintele Iohannis privind noul Guvern
Din delegaţia USR face parte preşedintele interimar, Elek Levente, Ionuţ Moşteanu, Vlad Alexandrescu, Dan Barna.
UPDATE 16:31 Ludovic Orban: I-am spus lui Iohannis că ne asumăm guvernarea doar dacă avem majoritate. Scopul nostru, blocarea PSD
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, luni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că liberalii i-au transmis şefului statului că PNL îşi poate asuma guvernarea oricând, însă doar dacă ar avea o majoritate în spate, ceea ce nu au reuşit să obţină, astfel încât scopul lor acum este să blocheze formarea unui Guvern PSD, în Parlament.
"Delegaţia PNL i-a prezentat preşedintelui României, Klaus Iohannis, poziţia politică a partidului, care a fost adoptată astăzi. (...) Poziţia noastră a fost aceea că PNL este oricând pregătit să-şi asume răspunderea guvernamentală, dar doar în baza unei majorităţi parlamentare solide, coerente, care să permită punerea în practică a unui program de guvernare liberal", a spus Orban, la finalul consultărilor.
El a precizat din nou că, în cursul discuţiilor purtate cu celelalte partide parlamentare, cu excepţia PSD, nu s-a reuşit degajarea unei astfel de majorităţi "din diferite motive". "Ca atare, aşteptăm decizia preşedintelui", a spus liderul PNL.
Întrebat de ce nu au propus totuşi un premier, el a spus că PNL nu face "politică ca să ne aflăm în treabă". "Propui un premier atunci când ai în spate votul unei majorităţi certe", a afirmat el.
Ludovic Orban a mai afirmat că PNL va vota împotriva oricărui Guvern care are în componenţă PSD, iar scopul actual este blocarea oricărui Guvern social-democrat.
"Considerăm că încă nu e desemnat un premier (Mihai Tudose - n.r.), nu s-a ajuns la un vot în Parlament, iar decizia noastră e clară, de a ne implica în împiedicarea unui Guvern PSD", a afirmat el.
Consultările dintre PNL şi Klaus Iohannis au durat aproximativ 15 minute.
UPDATE 16:07 Klaus Iohannis a primit la consultările pentru noul Guvern delegaţia PNL
Preşedintele Klaus Iohannis a primit, luni, la consultările de la Palatul Cotroceni pentru formarea noului Guvern, delegaţia PNL, formată din preşedintele Ludovic Orban şi cei patru prim-vicepreşedinţi.
În debutul întâlnirii, Iohannis a menţionat din nou faptul că sunt foarte mulţi jurnalişti prezenţi. "Avem o asistenţă numeroasă, dar ei pleacă în vreo 30 de secunde", le-a zis preşedintele liberalilor, zâmbind.
Din delegaţia PNL fac parte preşedintele Ludovic Orban şi prim-vicepreşedinţii Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Mircea Hava şi Iulian Dumitrescu.
Consultările dintre preşedintele Klaus Iohannis şi delegaţia PSD-ALDE s-au încheiat după numai 15 minute, la finalul lor cei doi lideri politici nefăcând declaraţii în faţa presei cu concluziile discuţiilor.
Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au stat la consultări doar 15 minute, deşi aveau la dispoziţie o oră.
Cei doi lideri PSD-ALDE nu au făcut declaraţii în faţa presei la finalul consultărilor, aşa cum se obişnuieşte.
La finalul consultărilor cu toate partidele parlamentare este aşteptat ca preşedintele Iohannis să facă declaraţii de presă.
Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu delegaţia PSD - ALDE
Din delegaţia preşedintelui face parte Laurenţiu Ştefan, consilier prezidenţial în cadrul Departamentului Politică Internă.
În invitaţia adresată partidelor politice de către Administraţia Prezidenţială se precizează că delegaţiile partidelor pot avea până la cinci membri, însă PSD şi ALDE au convenit să fie reprezentate doar de către preşedinţii lor.
Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu îl vor propune ca prim-ministru pe Mihai Tudose.
Deputatul PSD Mihai Tudose s-a născut în 6 martie 1967, la Brăila.
În perioada 1991-1994, Mihai Tudose a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative, după care, în 2001, a absolvit un curs postuniversitar de management şi gestiune a afacerilor. În anul 2002, social-democratul a urmat un curs de specializare la Bruxelles privind controlul parlamentar al forţelor armate NATO. Începând cu 2006, Mihai Tudose a absolvit mai multe cursuri în cadrul Colegiului Superior de Securitate Naţională, Serviciului Român de Informaţii şi Colegiului Naţional de Aparare şi al Centrului European Marshall pentru studii de Securitate –Garmisch, Germania. În intervalul 2006-2007, Tudose a făcut un master în politici economice europene la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, iar în 2007 a urmat un curs privind analiza şi rezolvarea conflictelor armate la Georgetown University, Statele Unite ale Americii, în colaborare cu Colegiul Naţional de Apărare. În aceeaşi perioadă, Mihai Tudose a absolvit un curs postuniversitar de un an la Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi, Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea "Managementul comunicării şi relaţii publice". Începând cu anul 2007, acesta a urmat mai multe cursuri de formare profesională postuniversitară la Institutul Diplomatic Român, sub egida Ministerului Afacerilor Externe, în anul 2010 devenind doctor în domeniul Ştiinţelor Militare şi Informaţii la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”.
Mihai Tudose a deţinut, în perioada 1992-1999, funcţia de şef birou senatorial, a fost jurist la SC Farex SA Brăila, iar timp de un an, între 1999 şi 2000, a fost consilier judeţean la Brăila. În anul 2000, Mihai Tudose a obţinut primul mandat de deputat de Brăila, acum aflându-se la cel de al cincilea mandat în Parlament şi fiind preşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor. De altfel, el a fost preşedinte al acestei comisii şi în perioada 2004-2014.
Mihai Tudose este membru al FDSN din 1992, după care a fost secretar organizatoric, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Brăila, vicepreşedinte OT PDSR Central şi preşedinte OT PDSR Brăila. De asemenea, din 1994 este membru al Consiliului Naţional PSD. În intervalul 2004 – 2008 a fost preşedintele organizaţiei PSD, municipiul Brăila, după care a fost şeful organizaţiei judeţene PSD Brăila. Din 2015 este şi vicepreşedinte PSD.
El a fost ministru al Economiei, Comerţului şi Turismului şi între decembrie 2014-noiembrie 2015.
În perioada în care era ministru al Economiei, Mihai Tudose a fost acuzat de plagiat în teza sa de doctorat, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI) susţinând că lucrarea de doctorat, pe baza căruia a devenit cadru didactic la Academia Natională de Informaţii “Mihai Viteazul” a SRI, nu este originală.
Teza a fost susţinută în 2010, cu titlul "Infrastructura critică - model şi strategie managerială”, iar coordonatorul lucrării sale a fost fostul ministru Gabriel Oprea.
Potrivit celor de la CRJI, aproximativ 50 de pagini din lucrare ar fi fost plagiate dintr-o altă lucrare de doctorat susţinută în 2009 de comisarul-şef Radu Andriciuc, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. În urma acestui scandal, în martie 2016 social-democratul a făcut o cerere de renunţare benevolă la titlul de doctor. El a rămas însă cu acest titlu, în condiţiile în care nu există o procedură pentru o astfel de situaţie, singura instituţie care putea retrage titlul de doctor fiind Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
La ora 16, la consultări va sosi delegaţia PNL. Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, la finalul şedinţei de Birou Politic Naţional, că liberalii nu vor propune un candidat pentru funcţia de prim-ministru la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, deoarece în acest moment nu există o majoritate parlamentară coerentă fără PSD, menţionând că liberalii vor vota împotriva guvernului social-democrat.
”În urma consultării organizaţiilor judeţene, Biroul Politic Naţional împreună cu grupurile parlamentare au hotărât (...) ca PNL este pregătit în orice moment să îşi asume răspunderea guvernării, dar doar în baza existenţei unei majorităţi parlamentare coerente, stabile, care să permită punerea în practică a unui program de guvernare liberal. Astăzi am constatat în urma discuţiilor purtate cu partide parlamentare, altele decât PSD, că încă nu este atins acest obiectiv al existenţei unei majorităţi parlamentare coerente, stabile, care să permită punerea în practică a unui program de guvernare liberal care să răspundă nevoilor societăţii româneşti”, a declarat Ludovic Orban.
Liderul PNL a mai spus că liberalii vor vota împotriva oricărei forme de guvernare în care se găseşte PSD şi că că vor face toate demersurile necesare pentru a împiedica învestirea unui eventual guvern PSD. ”Putem propune un premier din partea PNL, dar în funcţie de dezvoltările politice ulterioare şi numai după consultările care au loc la Cotroceni, dacă va fi necesar”, a precizat Orban.
El a spus că delegaţia PNL la consultările cu şeful statului va fi compusă din cinci persoane, preşedintele partidului şi cei patru primvicepreşedinţi - Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu şi Mircea Hava.
În ceea ce priveşte discuţiile cu celelalte partide parlamentare în vederea conturării unei noi majorităţi, Orban a spus că doar două formaţiuni s-au arătat dispuse să susţină o formulă guvernamentală de dreapta.
”Cu ceilalţi actori, din păcate, nu am căpătat un răspuns concludent care să îmi dea speranţa că s-ar putea construi această majoritate parlamentară. În politică este bine să spui adevărul, nu poţi să te duci să pui un premier când tu ai în momentul de faţă garanţia unui sprijin de doar 35% din actualul Parlament. Suntem cu configuraţia parlamentară rezultată în urma alegerilor din 11 decembrie chiar dacă au apărut dezertări pe partea majorităţii guvernamentale. Asta nu înseamnă că dezertorii care au apărut, în primul rând, sunt frecventabili şi, în al doilea rând, nu ai nicio garanţie că ar putea să susţină un guvern de dreapta”, a conchis Ludovic Orban.
De la ora 17, Klaus Iohannis va primis delegaţia USR. Uniunea a decis că va vota doar un guvern din care să nu facă parte PSD, iar portofoliul Justiţiei să revină USR.
La ora 17.30, este aşteptată delegaţia PMP, iar de la 18, cea a UDMR. Ultimii care vor intra la discuţii cu Klaus Iohannis sunt reprezentanţii grupului miniorităţilor naţionale, de la 18.30
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.