Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat, vineri, la Palatul Victoria, după discuţiile reprezentanţilor Uniunii Naţionale a Consililor Judeţene din România cu membrii Guvernululi, că prin bugetul de stat pe 2022 Consiliile Judeţene vor primi un miliard de lei sprijin pentru drumurile judeţene, precum şi plata a 90% din costurile de funcţionare ale Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului de la nivelul fiecărui judeţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am avut discuţii pe baza bugetului de stat pe 2022, Uniunea Naţională a Consililor Judeţene din România. Am primit asigurări că vom avea, faţă de anul trecut, un buget mai mare la drumuri, de un miliard de lei, de la 700 de milioane de lei. Am primit asigurări că vom primi 90% din costurile de funcţionare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, şi că se se vor actualiza standardele minime de cost pentru această instituţie şi se vor elabora normele de aplicare pentru redevenţa necesară din exploatarea resurselor minerale”, a spus Veştea.

El a precizat că reprezentanţii Consiliilor Judeţene au venit cu solicitări mult mai mari, iar ”ceea ce au obţinut a fost în funcţie de situaţia realistă cu care se confruntă România”.

Despre ajutorul promis de Guvern pentru subvenţia la termie, la nivel local, Adrian Veştea a spus că aceasta va fi discutată cu municipiile reşedinţă de judeţ. 

Consiliile Judeţene doresc să fie partenere cu cei de la centru, pentru implementarea PNRR, pentru a avea o absorbţie cât mai mare, a mai afirmat Veştea, precizând că la nivel local există resursă umană pregătită pentru a lucra pe proiecte de fonduri europene. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.