Membrii comisiei juridice din Camera Deputaţilor vor efectua, în perioada 26 - 28 mai, mai multe acţiuni în afara Parlamentului, printre care o vizită la Penitenciarul Poarta Albă şi mai multe întâlniri "de lucru" în oraşul Constanţa şi staţiunea Neptun, a decis Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, care a aprobat o solicitare semnată de preşedintele comisiei, Laura Vicol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În urma discuţiilor cu domnul comisar de Poliţie penitenciară Dan Halchin, director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi consideră oportună o vizită la Penitenciarul Constanţa-Poarta Albă din localitatea Poarta Albă, pentru soluţionarea practică a lucrărilor din portofoliu aflate în lucru la momentul actual”, se arată în solicitarea comisiei juridice, adresată conducerii forului legislativ.

Astfel, conform art. 54 alin 3, membrii Comisiei de disciplină, împreună cu staff-ul tehnic, au hotărât să-şi desfăşoare activitatea în afara sediului Parlamentului, în perioada 26 - 28 mai 2022.

”Vă rugăm să ne sprijiniţi în organizarea acestei deplasări prin a ne fi suportate, din bugetul Camerei Deputaţilor, cheltuielile aferente transportului şi cazării. Programul include vizita la Penitenciarul Poarta Albă în data de 26 mai, urmând ca în zilele de 27 şi 28 mai să aibă loc întâlniri de lucru în staţiunea Neptun şi oraşul Constanţa", se arată în cererea semnată de Laura Vicol, preşedintele comisiei juridice. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.