Comisia specială pentru legile justiţiei condusă de Florin Iordache a modificat joi articolul 453 din Codul de procedură penală privind "cazurile de revizuire" şi a introdus un alineat nou care stabileşte când poate fi cerută revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive cu privire la latura penală. Deputatul USR Stelian Ion afirmă că această modificare i-ar permite liderului PSD, Liviu Dragnea, să ceră repunerea în instanţă a dosarului "Referendumul", în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce judecătorul care a soluţionat cauza, Livia Stanciu, nu a redactat şi semnat motivarea deciziei.
Astfel, este vorba despre articolul care prevede condiţiile de revizuire a hotărârilor judecătoreşti.
“Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută şi în cazul neredactării şi/sau nesemnării hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei”, se arată în modificarea făcută la articolul 453, alin. (1), lit. g) din Codul de procedură penală.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“A fost vorba de un articol, iniţial în şedinţă au fost de acord cu eliminarea, la intervenţia doamnei secretar de stat din partea Ministerului Justiţiei s-a revenit şi acel articol a trecut, ceea ce permite pe viitor redeschiderea proceselor în care judecătorul care s-a pronunţat nu este acelaşi care redactează hotărârea. Este exact cazul Liviu Dragnea, cel pentru care a primit deja o condamnare definitivă. Mai mult, o astfel de modificare nu ar fi fost suficientă. La dispoziţiile finale şi tranzitorii s-au adoptat nişte norme care permit aplicarea retroactivă a acestor prevederi, deşi, potrivit hotărârilor CCR, legea penală nu retroactivează, se aplică numai pentru viitor, nu poţi adăuga cauze noi de căi de atac pentru a redeschide procese încheiate definitiv”, a declarat deputatul USR Stelian Ion.
În 6 februarie 2017, Liviu Dragnea a contestat sentinţa definitivă primită în dosarul “Referendumului” pe motiv că motivarea nu a fost redactată şi semnată de judecătorul care a soluţionat dosarul, Livia Stanciu, pentru că aceasta s-a pensionat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.