Comisia specială pentru legile justiţiei a adoptat joi raportul privind modificările aduse Codului de procedură penală, cu 15 voturi "pentru" şi trei voturi "împotrivă", urmând că proiectul de lege să intre la vot în Senat, care are rol de primă Cameră sesizată.
Printre ultimele modificări făcute joi de Comisiei se numără şi cea care prevede: “Instanţa de apel nu poate desfiinţa sentinţa primei instanţe prin care s-a dispus achitarea inculpatului şi nu poate pronunţa o hotărâre de condamnare direct în apel decât dacă sunt administrate probe noi care să conducă la desfiinţarea soluţiei de achitare a primei instanţe pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea”, potrivit unui amendament adoptat.
De asemenea, o altă modificare prevede că organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la persoană în termen de maximum un 1 an de zile de la data începerii urmăririi penale cu privire la faptă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Organul de urmărire penală este obligat să procedeze fie la inceperea urmăririi penale cu privire la persoană dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a dispune caeastă măsură, fie la clasarea cauzei într-un an de la începerea urmăririi penale cu privire la faptă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.