Comisia de muncă a Senatului a eliminat miercuri, cu unanimitate de voturi, la propunerea ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, articolul din legea salarizării care prevedea suspendarea, până în 2019, a actualizării pensiilor speciale în funcţie de majorarea salariilor. Cu numai două ore înainte, articolul respectiv fusese aprobat de comisie şi amendat la propunerea Olguţei Vasilescu.
”Aş vrea din partea iniţiatorilor să retragem articolul 40 din textul legii care tocmai s-a votat în comisie, să nu mai apară în plen”, a solicitat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, în cadrul dezbaterilor din comisia de muncă a Senatului.
Preşedintele comisiei, social-democratul Ion Rotaru, a supus la vot eliminarea articolului 40 din legea salarizării, prin care actualizarea tuturor pensiilor speciale în funcţie de majorarea salariilor era suspendată până la 1 ianuarie 2019. Votul a fost unanim pentru eliminarea respectivei prevederi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cu aproximativ două ore înainte, comisia de muncă a Senatului a adoptat, la propunerea Ministerului Muncii, un amendament la Legea salarizării prin care actualizarea tuturor pensiilor de serviciu în funcţie de majorarea salariilor se suspendă până la 1 ianuarie 2019, în loc de 2022.
Potrivit amendamentului adoptat de Comisia de muncă a Senatului, ”până la 1 ianuarie 2019 se suspendă temporar actualizarea în funcţie de majorarea salariilor, soldelor, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare a pensiilor de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari (…), ale membrilor Corpului diplomatic şi consular (…), ale judecătorilor şi procurorilor (…), ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (…), ale auditorilor publici externi (…), precum şi actualizarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii”.
"E un pas înainte spre legalitate, dar tot nu e legal. (...) Şi un an, şi trei zile, şi şapte zile, dacă vorbim de discriminare, este ilegal. Este neconstituţional. (...) Nu poţi să stabileşti o pensie mai mare decât cea care e în plată pe o funcţie similară. Dumneavoastră interveniţi în corpul unei legi organice, legea 223 cu un articol şi îmi suspendaţi temporar dreptul pe un an de zile. Este neconstituţional. Că e o zi, că sunt două zile (...) tot neconstituţional este articolul", a declarat Dumitru Coarnă de la Sindicatul poliţiştilor.
Senatoarea liberală Carmen Hărău a anunţat că PNL ar putea ataca la Curtea Constituţională articolul, argumentând că drepturile odată câştigate nu se pot anula.
"Fiindcă tot a anticipat domnul coleg că PNL va ataca la CCR acest text de lege, da, probabil că o vom face. Eu o să îi sfătuiesc pe colegii mei să facem acest demers, dar nu există presiune pe CCR câtă vreme decizia CCR 794 din 2016 şi decizia 23 a ÎCCJ din acelaşi an (...) reglementează ca fiind neconstituţionale exact aspectele la care se referă domnul lider sindical. Cu alte cuvinte, drepturi odată câştigate nu se pot anula şi aceeaşi familie ocupaţională cu persoane încadrate în funcţii identice cu atribuţiuni identice trebuie plătite identic. (...) Există articole care se referă la pensii în legea salarizării. Ghiveciul e complet în mod tendenţios, cu intenţia clară de a crea confuzie şi dezordine în această problemă", a declarat Carmen Hărău.
”Nu taie nimeni pensiile, noi nu suntem Boc. E o mare diferenţă. E vorba de cu totul şi cu totul altceva (...) Vorbim despre faptul că prin această lege a salarizării stabilim nişte salarii care vor fi duble sau chiar triple şi în cazul demnitarilor, şi în cazul armatei, şi în cazul magistraţilor ş.a.m.d. Iar prin legile speciale aceste pensii se actualizează în funcţie de salariile care sunt în plată. Asta înseamnă un impact pe sistemul de pensii foarte mare. Trebuie să avem o abordare foarte corectă a sistemului de pensii. Nu taie nimeni nicio pensie şi niciun drept aflat la ora actuală în plată”, a replicat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.