Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au transmis, marţi, mesaje cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor. Şeful statului a afirmat că genocidul împotriva romilor este o lecţie tragică despre ură, prejudecată şi dispreţ faţă de drepturile omului şi suntem responsabili pentru lumea pe care dorim să o lăsăm moştenire. La rândul său, premierul Marcel Ciolacu susţine necesitatea ca fiecare nouă generaţie să cunoască şi să păstreze viu adevărul. ”Reafirm angajamentul Guvernului României pentru continuarea eforturilor de combatere a xenofobiei, discriminării şi a discursului instigator la ură”, a transmis premierul.
”România şi Europa comemorează, astăzi, Holocaustul împotriva romilor – Samudaripen, încă o pagină neagră din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial. Datorită unor oameni inimoşi care s-au aliat pentru a documenta şi pentru a scoate la iveală crimele împotriva acestei comunităţi şi suferinţele îndurate în timpul regimului nazist, ştim că peste 500.000 de romi din Europa şi-au pierdut viaţa atunci, în lagăre de muncă forţată, de exterminare sau în timpul deportărilor. Din 25.000 de romi din România deportaţi în Transnistria, 11.000 au fost răpuşi de tifos, de foame şi de frig. Au rămas mii de copii orfani, au rămas vieţi marcate pentru totdeauna şi destine frânte”, a transmis, miercuri, premierul Marcel Ciolacu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestuia, ”avem datoria de a ne asigura că fiecare nouă generaţie cunoaşte şi păstrează viu adevărul, oricât de dureros, pentru împăcarea cu sine şi reconciliere”.
”Cum reconstituirea adevărului în toate faţetele sale e posibilă mai ales pe bază de mărturii ale supravieţuitorilor sau urmaşilor direcţi ai acestora, vreau să fim conştienţi că dacă nu intensificăm acum cercetarea şi culegerea de mărturii, nu vom mai avea ocazia. România şi celelalte state europene, conştiente fiind de necesitatea promovării şi protejării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, preţuind unitatea în diversitate, valoarea individualităţii în universalitate, şi-au înţeles rolul de a sprijini comunitatea romă în toate sensurile vitale pentru aceasta, la nivel istoric, cultural şi social”, a mai transmis premierul.
Ciolacu reafirmă ”angajamentul Guvernului României pentru continuarea eforturilor de combatere a xenofobiei, discriminării şi a discursului instigator la ură, de păstrare a memoriei trecutului, de susţinere şi protejare a supravieţuitorilor, de promovare a educaţiei şi cercetării despre această pagină sumbră a istoriei”.
”În această zi atât de importantă, transmit comunităţii rome din România şi de pretutindeni toată compasiunea mea pentru suferinţa şi pierderile prin care a trecut, omagiez memoria victimelor Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen şi sper ca amintirea unui asemenea eşec al umanităţii şi omeniei să împiedice repetarea lui vreodată”, a mai transmis Ciolacu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.