Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat vineri, înaintea Comitetului Executiv (CExN), că speră ca toţi să îşi aducă aminte de lucrurile bune care s-au întâmplat în PSD şi să fie uitată “situaţia neplăcută în care ne aflăm cu toţii astăzi”. El afirmă că, pentru posturile de vicepreşedinţi, trebuiau să fie scoase la concurs 20 de locuri, iar aceştia să nu fie aleşi pe regiuni, ci pe specialitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Sper ca împreună cu toţii să ne aducem aminte şi de lucrurile bune din interiorul partidului şi despre campaniile noastre şi despre lucrurile pe care le-am făcut împreună, şi să uităm de situaţia neplăcută în care ne aflăm cu toţii astăzi şi de toate declaraţiile care s-au făcut (...) şi despre faptul că nu intrăm foarte uniţi în Congres. Sper şi eu, şi Nicu Bănicioiu, Cati Andonescu şi ceilalţi colegi ai mei să găsim calea amintirilor. Să ne amintim cu toţii prin câte bătălii am trecut împreună şi dacă e normal să mergem aşa dezbinaţi în acest Congres. Eu sper ca astăzi să găsim această soluţie colegială, prietenească, de camarazi, că a devenit acum un laitmotiv. Să ne amintim de tot, şi de faptul că am fost la zilele noastre de maştere, în campanii, botezuri, nunţi, cununii, în caravane, bătălii extraordinar de politice, am fost şi lângă colegii noştri când au avut de suferit în vânătoarea asta. Dacă toate aceste chestii se pot şterge cu buretele, atunci este foarte grav. Suntem îngrijoraţi de absolut tot în ultimele zile, aţi văzut declaraţiile noastre vizavi de depunerea candidaturii. Nu credeam că o să ajung în această situaţie după atâţia ani de zile, în care am fost una dintre vocile, zic eu importante, ale partidului în bătăliile pe care le-am dus. Să nu reuşesc să îmi depun candidatura pentru că regulamentul prevede nişte norme şi comenzile, şi ordinele au sunat într-un fel”, a spus Codrin Ştefănescu.

El spune că soluţia paşnică în cazul alegerilor de la Congres ar fi fost ca pentru posturile de vicepreşedinţi să fie 20 de locuri, nu pre regiuni, ci pe specialitate

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Soluţia paşnică ar fi fost să găsim o soluţie la modul în care ne poziţionăm la aceste alegeri în Congres. Ari fi trebuit să facem mai mult de opt vicepreşedinţi, nu ştiu, 20 de vicepreşedinţi, nu pe regiuni, ci pe specialitate, unde să intre şi Mihai Fifor, şi Liviu Pleşoianu, Şerban Nicolae. Ar fitrebuit să găsim o soluţie de dialog între noi, că noi suntem cei care decidem până la urmă ce şi cum, astfel încât să intrăm în Congres strânşi, uniţi, în momentul în care avem adversari absolut peste tot şi la acest Congres trebuia să venim cu o rezoluţie pentru poporul român”, a continuat acesta.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.