Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, consideră că decizia ministrului Justiţiei de a nu selecta un candidat pentru a prelua şefia DNA este una "profesionistă", el declarând pentru News.ro că aşteaptă să vadă care va fi "următorul lot" de candidaţi. La rândul său, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, este de părere că cei patru candidaţi la şefia DNA “nu au fost atenţi” la propunerile ministrului Justiţiei pentru a îndrepta nişte “deficienţe” de la DNA, astfel că "au venit cu un plan de management cuprinzând măsuri generale, şi nu măsuri directe şi punctuale la aceste nereguli semnalate". Opoziţia critică dur decizia. Preşedintele USR, Dan Barna, consideră că ministrul Justiţiei încearcă să “treneze” numirea procurorului-şef al DNA până când preşedintele va promulga Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, care spune că are dreptul de a refuza propunerea o singură dată, astfel încât şi “DNA să devină un breloc la legătură de chei a lui Dragnea şi Tăriceanu”, iar PNL spune că decizia ministrului Justiţiei de a refuza desemnarea unui candidat pentru funcţia de procuror-şef al DNA arată abordarea politică în acest proces, în slujba PSD-ALDE, de sfidare a sistemului judiciar. Liderul PMP, Eugen Tomac, consideră că ministrul Justiţiei nu a desemnat un candidat deoarece Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu sunt, probabil, de acord cu profilul celor care s-au înscris la concurs.
Codrin Ştefănescu, după ce ministrul Justiţiei nu a ales niciun candidat pentru şefia DNA: Eu cred că a luat o decizie profesionistă. Suntem curioşi să vedem următorul lot de candidaţi
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Eu cred că a luat o decizie profesionistă. De fapt, la începerea înscrierii la concurs a acestor candidaţi, am afirmat că ministrul Justiţiei refuză să dea un diagnostic şi, dacă din aceşti candidaţi este unul care ar bănui că ar putea să treacă de criteriile comisiei sau nu, toată lumea a aşteptat. În condiţiile de faţă suntem doar curioşi să vedem cine sunt cei care vor fi în următorul lot de candidaţi care îşi depun dosarele în aceată comisie. Trei dintre ei, din punct de vedere al articolelor de presă şi a ceea ce s-a scris despre ei - vorbesc despre cei trei veniţi din sânul DNA - colegii dumneavoastră din presă au publicat despre aceste persoane lucuri absolut cutremurătoare", a declarat pentru News.ro secretarul general adjunct al PSD.
El a mai spus că toată lumea trebuie să fie "cu ochii aţintiţi" la ministrul Justiţiei şi la comisia pe care a format-o pentru a evalua candidaturile pentru funcţia de procuror-şef al DNA.
Nicolicea: Dacă ar fi fost atenţi la ce a propus ministrul Justiţiei, candidaţii la şefia DNA ar fi propus măsuri de îndreptare a situaţiei semnalate. Se pare că nu au făcut acest lucru
Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, este de părere că cei patru candidaţi la şefia DNA “nu au fost atenţi” la propunerile ministrului Justiţiei pentru a îndrepta nişte “deficienţe” de la DNA, astfel că "au venit cu un plan de management cuprinzând măsuri generale, şi nu măsuri directe şi punctuale la aceste nereguli semnalate".
“Candidaţii, dacă ar fi fost atenţi la ce a propus domnul ministru, ar fi reacţionat propunând măsuri de îndreptare a situaţiei semnalate de acesta. Se pare că nu au făcut acest lucru şi au venit cu un plan de management cuprinzând măsuri generale, şi nu măsuri directe şi punctuale la aceste nereguli semnalate de către ministru, de aceea nu au fost aprobaţi”, a declarat Eugen Nicolicea pentru News.ro.
PNL: Decizia ministrului Justiţiei de a refuza desemnarea unui candidat pentru conducerea DNA arată abordarea politică în acest proces, în slujba PSD-ALDE, de sfidare a sistemului judiciar
Decizia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a refuza desemnarea unui candidat pentru funcţia de procuror-şef al DNA arată abordarea politică în acest proces, în slujba PSD-ALDE, de sfidare a sistemului judiciar, spun reprezentanţii PNL. Ei afirmă că este inadmisibil ca dintre cei patru candidaţi pentru acest post Tudorel Toader să decidă să nu facă nicio nominalizare şi îi cer ministrului să dea explicaţii publice şi să prezinte criteriile care au stat la baza deciziei de respingere.
"Decizia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a refuza desemnarea unui candidat pentru poziţia de procuror-şef al DNA, arată abordarea politică în acest proces, în slujba PSD-ALDE, de sfidare a sistemului judiciar. Este inadmisibil ca dintre cei patru candidaţi care şi-au manifestat dorinţa de a ocupa această poziţie Tudorel Toader să decidă să nu facă nicio nominalizare. Îi solicităm ministrului Justiţiei să dea explicaţii publice şi să prezinte criteriile care au stat la baza deciziei de respingere a tuturor candidaţilor. Este greu de înţeles cum niciunul dintre candidaţi nu a întrunit condiţiile pentru a fi desemnat pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie", arată PNL într-un comunicat de presă.
PNL reaminteşte că a cerut ca propunerile cu toţi candidaţii care îndeplinesc criteriile legale să fie înaintate CSM pentru evaluare, iar atributul de selecţie să aparţină organismului care este garantul independenţei justiţiei, conform Constituţiei, considerând că rolul ministrului Justiţiei trebuia să fie acela de a propune preşedintelui pentru numirea în funcţie acel candidat care ar fi obţinut avizul favorabil al CSM. Liberalii spun că propunerea lor este în acord cu solicitările Comisiei Europene, prin raportul MCV, cu principiile constituţionale şi cu Legea privind statul judecătorilor şi procurorilor.
"Ne întrebăm dacă nu cumva Tudorel Toader aşteaptă candidatura unuia dintre cavalerii apocalipsei justiţiei din România, în persoana lui Eugen Nicolicea, Şerban Nicolae sau Florin Iordache, şi aplicarea principiului sovietic potrivit căruia <<reluăm procedura până iese cum vrem noi>", adaugă PNL.
Barna: Toader încearcă să treneze numirea şefului DNA până când preşedintele va fi obligat să promulge legea privind statutul magistraţilor. E foarte greu de găsit pentru DNA, în termen scurt, un profil de nivelul Vioricăi Dăncilă
Preşedintele USR, Dan Barna, consideră că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, încearcă să “treneze” numirea procurorului-şef al DNA până când preşedintele va promulga Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, care spune că are dreptul de a refuza propunerea o singură dată, astfel încât şi “DNA să devină un breloc la legătură de chei a lui Dragnea şi Tăriceanu”.
“E foarte greu de găsit un profil de nivelul Vioricăi Dăncilă pe termen scurt pentru şefia DNA. Am văzut că, dacă ne uităm la acualul Guvern, orice persoană care are un minim profesionalism, o carieră consistentă şi nişte competenţă nu îndeplineşte criteriile. Tocmai asta ne-a spus Tudorel Toader, că cele patru persoane nu îndeplinesc criteriile. Dacă ne uităm comparativ ce persoane îndeplinesc criteriile şi ne uităm la acest Guvern şi la gafele din ultimele zile care ne fac de ruşine în toată Europa, înţelegem despre ce citerii este vorba. De fapt, nu sunt criterii, sunt pretenţii”, a declarat Dan Barna pentru News.ro.
El mai spune că ministrul Justiţiei “trenează” numirea procurorului-şef al DNA până când preşedintele va promulga Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, care spune că are dreptul de a refuza propunerea pentru conducerea DNA o singură dată
“Toader încearcă să treneze numirea şefului DNA până când preşedintele va fi obligat să promulge legea că are dreptul să respingă o singură dată un candidat (legea 303/2004 privind statutul magistraţilor -n.r.), astfel încât să pună competent de nivelul doamnei Dăncilă sau de nivelul domnului Daea, astfel încât şi DNA să devină un breloc la legătură de chei a lui Dragnea şi Tăriceanu”, a mai afirmat liderul USR.
Tomac: Probabil că cei care l-au înscăunat pe Tudorel Toader în fruntea Ministerului Justiţiei nu sunt de acord cu încercarea candidaţilor care s-au înscris pentru şefia DNA
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, consideră că ministrul Justiţiei nu a desemnat un candidat pentru a ocupa funcţia de şef al DNA deoarece Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu sunt, probabil, de acord cu profilul celor care s-au înscris la concurs. Tomac a declarat pentru News.ro că Tudorel Toader a făcut un singur lucru bun, acela că nu a mai ţinut conferinţe lungi de presă, “în care vorbeşte despre toate şi despre nimic”.
“Probabil nu s-a întrunit consensul. Cei doi şefi ai domnului Tudorel Toader (Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tărceanu - n.r.), cei care l-au înscăunat în fruntea Ministerului Justiţiei, probabil nu sunt de acord cu încercarea candidaţilor care s-au înscris în această cursă, cu profilul lor şi se caută un consens care să le dea confortul că este alesul care corespunde criteriilor lor de exigenţă. A făcut un singur lucru bun domnul Tudorel Toader - nu ne-a mai ţinut ore întregi în conferinţe lungi de presă, în care vorbeşte despre toate şi despre nimic şi a fost mult mai succint, a amânat această decizie”, a spus Eugen Tomac pentru News.ro.
Procedura de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va fi reluată, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nefăcând nicio propunere din cei patru candidaţi pentru conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. "În urma desfăşurării procedurii de selecţie, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată", a anunţat Ministerul Justiţiei. Instituţia susţine că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru această funcţie.
Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost Florentina Mirică, procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, procurorul şef al Secţiei judiciare penale din DNA Elena Grecu şi Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.