Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă, într-un videoclip postat pe reţelele de socializare, că partidul său este singurul care „a mărit cu adevărat” pensiile, el arătând că, în perioada cât a fost prim-ministru, nu doar că a crescut pensiile, ci a creat, cât a fost la guvernare, şi premisele majorării punctului de pensie anul acesta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Singurul partid din ţara asta care a mărit pensiile cu adevărat a fost Partidul Naţional Liberal. Este adevărat că nominal nu va scădea nicio pensie, pentru că este o decizie a Curţii Constituţionale, rămân în plată pensiile cele mai avantajoase pentru oameni. Deci despre asta este vorba. Dar, cu adevărat, PNL a fost partidul care a crescut pensiile pentru că a avut de unde, pentru că am ştiut să atragem fonduri la bugetul de stat. La noi au existat creşterile economice cele mai mari”; afirmă Ciucă în materialul postat online şi intitulat „Adevărul despre pensii”.
Preşedintele PNL subliniază că partidul pe care îl conduce a creat, cât a fost la guvernare, inclusiv premisele creşterii punctului de pensie anul acesta.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Din 2020 pe guvernarea noastră, pe guvernarea mea cât am fost prim-ministru am crescut punctul de pensie de la 1265 de lei la 1785 şi am creat condiţiile astfel încât în 2024, în ianuarie, tot pe deciziile luate ca prim-ministru să ajungem cu punctul de pense la 2023 de lei. Deci toate pensiile din România au crescut cu 40% pe guvernarea liberală”, adaugă Ciucă.
Materialul a fost realizat din declaraţii ale liderului PNL făcute în timpul unei întâlniri la sediul PNL Hunedoara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.