Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a prezentat ceea ce a numit zece realizări ale mandatului său de prim-ministru, printre acestea aflându-se creşterea salariului minim cu 30%, majorarea punctului de pensie cu 24%, plafonarea tarifelor la electricitate şi gaz, creşterea ratei de atragere a fondurilor europene de la 50 la 80%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Ce aţi făcut, domnule Ciucă pentru ţară cât aţi fost prim-ministru?  Am să vă spun doar zece din câteva lucruri importante. Am crescut salariul minim cu 30%, am majorat punctul de pensie cu 24% şi alocaţiile pentru copii cu 20%. Am plafonat tarifele la electricitate şi gaz, am crescut rata de absorbţie a fondurilor europene de la 50% la aproape 80% în valoare nominală, 11,3 miliarde de euro. În 2022, în timpul guvernării mele, investiţiile străine directe au atins nivelul record de 10, 4 miliarde de euro. Am deblocat exploatarea gazului românesc din Marea Neagră şi am creat cadrul legal pentru prosumatori”, a declarat Nicolae Ciucă, într-un clip postat pe pagina sa de Facebook.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a mai amintit că atunci când a fost premier a investit peste 65 de miliarde de lei prin Programul Anghel Saligny şi a distribuit peste 17 miliarde de lei pentru persoanele vulnerabile. 
 
”În timpul guvernării mele, MCV a fost ridicat după aproape 15 ani de aşteptare. Am distribuit 17,3 miliarde de lei prin programul Sprijin pentru România pentru persoanele vulnerabile şi în mediul de afaceri. Am investit 65,5 miliarde de lei în dezvoltarea locală prin programul Anghel Saligny. Am dat în lucru peste 200 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres. Iată infrastructura continuă să se dezvolte. Am aprobat aderarea la OCDE şi am făcut paşi esenţiali în acest sens”, a mai afirmat preşedintele PNL.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.