Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, afirmă, la Congresul Partidei Romilor Pro Europa că problemele acestei etnii trebuie să constituie elemente prioritare pe agenda de lucru a partidelor politice, a autorităţilor şi a societăţii. „Este obligatoriu să luăm acele decizii prin care să asigurăm incluziunea economică, socială”, spune fostul premier. De asemenea, El a spus că PNL este cât se poate de deschis pentru a asigura prezenţa în Parlament a cât mai multor reprezentanţi ai comunităţii. ”Vă aşteptăm!”, a spus Ciucă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Spuneam despre Evanghelia bogatului nepăsător şi a săracului Lazăr din care desprindem o pildă foarte importantă: la final, cu toţii vom da socoteală pentru ceea ce am fi putut să facem bine şi nu am făcut. Noi, toţi suntem astăzi prezenţi aci, toţi liderii partidelor politice, pentru a arăta că ne pasă şi vrem să facem bine, astfel încât toate cele care au fost subliniate până acum să constituie elemente prioritare pe agenda de lucru a partidelor politice, pe agenda de lucru a Parlamentului, pe agenda de lucru a Guvernului, a întregii societăţi civile astfel încât să nu mai discutăm despre cum e cazul comunităţii romilor ca un rom din patru să nu aibă apă curentă, un rom din zece să nu aibă acces la energie electrică sau un copil rom din trei să nu aibă ce să mănânce seara înainte de a se duce la culcare. Asta înseamnă să ne pese şi asta înseamnă o societate unită”; a afirmat Nicolae Ciucă în discursul ţinut duminică la Congresul reprezentanţilor comunităţilor rome. 
El a vorbit despre dimensiunea şi istoria comunităţii rome şi despre faptul că România este recunoscută pentru faptul că nu se fac diferenţe pe criterii etnice, arătând că este un exemplu important pe care România îl dă „într-o Uniune Europeană al cărei motto este Unişi în diversitate”. 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Sunteţi cea de-a doua cea mai mare comunitate din România, discutăm după datele oficiale, cu toţii ştim şi datele neoficiale şi aici este domnul preşedinte Hunor (Kelemen Hunor, preşedintele UDMR – n.r.) şi noi ne uităm la datele oficiale şi după aceea va trebui să argumentăm. (...) Astăzi ţara noastră are nevoie mai mult ca oricând să fie unită, să fie solidară, are nevoie ca oamenii echilibraţi să poată să îşi exprime punctul de vedere şi să acţioneze astfel încât să trăim în linişte, să trăim în pace, să trăim în unitate. Este obligatoriu să luăm acele decizii prin care să asigurăm incluziunea economică, socială, să facem în aşa fel încât să sporim accesul la sănătate, la educaţie şi să asigurăm şanse la educaţie pentru fiecare copil din România, indiferent de etnie”, a adăugat Ciucă.
Liderul PNL a ţinut să sublinieze şi importanţa acţiunilor, nu doar a mesajelor, subliniind că e nevoie de politici la nivel naţional „prin care să realizăm efectiv incluziunea economică, socială, a tuturor etniilor, astfel încât să dăm şansă şi acces la tot ceea ce înseamnă viaţă în secolul XXI şi să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a spus Ciucă.
Ciucă a  vorbit şi despre experienţele sale personale în contactele pe care le-a avut cu reprezentanţii acestei etnii, arătând că la un liceu militar din Craiova eleva care era pe locul al treilea în întreaga promoţie i-a spus că nu îi este ruşine să spună că este „ţigancă” şi că a ajuns să aibă rezultate bune la învăţătură, a absolvit cu note mari, urmând apoi o facultate. Ciucă a vorbit şi despre un alt moment în care a avut o întâlnire cu olimpicii internaţionali de origine romă, aceştia cerându-i ca, de câte ori va avea ocazia, să vorbească despre importanţa educaţiei pentru copiii din comunitatea lor.
„PNL este cât se poate de deschis pentru a putea să asigurăm prezenţa în Parlament a cât mai multor reprezentanţi ai comunităţii, ca atare puteţi să candidaţi. Vă aşteptăm!”, i-a spus Ciucă reprezentantului romilor, Nicolae Păun, liderul PNL amintind că partidul are, la Slobozia Bradului, un primar de etnie romă, pe Merlin Ivancea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.