Preşedintele PNL, Florin Cîţu a declarat, luni, că, dacă premierul desemnat va cere flexibilizarea mandatului şi o posibilă revenire a USR în coaliţie, acesta poate veni în BPN şi se poate discuta, dar a atras atenţia că nu va fi de acord cu o măsură care să afecteze imaginea PNL. Cîţu a completat: "Haideţi să vedem această propunere, să vedem cum va arăta ea. Că poate să fie o propunere cu preşedintele PNL premier desemnat”, dând de înţeles că se poate schimba propunerea de premier desemnat, dacă Nicolae Ciucă nu reuşeşte să strângă o majoritate în Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Florin Cîţu a declarat că, dacă premierul desemnat va cere flexibilizarea mandatului, acesta poate veni în BPN şi se poate discuta despre acest lucru.

”Până la urmă, responsabilitatea mea este să iau cele mai bune măsuri pentru PNL şi pentru români. Dacă aceste măsuri vor duce la distrugerea imaginii PNL, şi viitorului PNL, nu le voi susţine”, a spus el.

Întrebat dacă ia în calcul revenirea USR în Guvern, cu miniştrii USR, Cîţu a răspuns: "Haideţi să vedem această propunere, să vedem cum va arăta ea. Că poate să fie o propunere cu preşedintele PNL premier desemnat. Haideţi să nu discutăm scenarii”. Florin Cîţu a menţionat că deciziile în PNL se iau în forurile de conducere ale PNL.

”PNL ia decizia susţinerii unui premier în BPN, dar decizia aparţine premierului. Avem astăzi decizia în PNL de a susţine un guvern minoritar PNL - UDMR, cu premier Nicolae Ciucă. Să vedem ce se întâmplă. (..) E momentul ca PNL şi USR să arate că vor să deblocheze criza. PNL a făcut o concesie majoră, pentru că preşedintele PNL nu mai e propunerea de premier. E rândul celor de la PSD şi USR să voteze, ca să stopăm criza", a mai declarat Florin Cîţu.

”Acum este rândul celor ce spun că vor să rezolve criza, cei ce spun că este o criză de sănătate, o criză politică şi de la USR şi de la PSD, să arate maturitate şi responsabilitate. Să vină cu o măsură pentru a debloca această criză, dacă rămân încremeniţi acolo unde sunt, nu avem cum să deblocăm această criză politică”, a mai spus Cîţu.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.