Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, marţi, la Senat, că în cadrul şedinţei coaliţiei de luni nu s-a discutat despre nicio creştere de salarii, el arătând că orice creştere de cheltuială, în special una socială, trebuie să aibă în spate o sursă de finanţare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Nu s-a discutat ieri de nicio creştere de salarii. Ştiţi foarte bine că există o reformă în PNRR, a salarizării, care va face legătura între performanţă şi venituri. Orice creştere de cheltuială, în special una socială, trebuie să aibă în spate o sursă de finanţare”, a spus preşedintele PNL.

Fostul premier a continuat: ”Paradigma prin care noi am funcţionat în 2020 şi 2021 a fost să punem bani de investiţii, şi prin investiţii am avut creştere economică de 7% şi din acea creştere economică am putut plăti cheltuieli suplimentare. De aceea am avut bani anul acesta pentru a reduce factura la energie, pentru că am avut bani la buget(...) Dacă schimbi paradigma e posibil să nu mai fie venituri suplimentare la buget, pentru a creşte pensii şi salarii”, a afirmat el. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit lui Florin Cîţu, dacă se poate menţine deficitul, în cel pe care îl avem programat, orice se poate face. 

”O creştere a salariilor, doar în anumite sectoare, nu cred că este un lucru bun. Dacă vrei să umbli la salarii, tyrebuie să te uiţi la tot sistemul, pentru că numai atunci poţi vorbi de echitate. Ar trebui să ne uităm şi la cum legăm veniturile de performanţă şi aici ar trebui să avem nişte indicatori”, a arătat liderul PNL. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.