Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, că nu ştie ca instituţia pe care o conduce să fi primit vreo solicitare de a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu ordonanţa de urgenţă 18/2016 prin care Guvernul Cioloş a modificat Codurile penale, iar, cel mai probabil, liderul PSD, Liviu Dragnea „a glumit” când a afirmat acest lucru.
Chestionat dacă Avocatul Poporului a primit solicitări pentru a sesiza CCR în legătură cu ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul Cioloş a modificat Codurile penale, Victor Ciorbea a spus că nu are informaţii în acest sens.
„Nu ştiu nimic. Până acum nu ştiu să fi primit”, a afirmat Ciorbea.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De asemenea, la remarca News.ro că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri că deţine informaţii conform cărora s-a făcut o sesizare la Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituţională (CCR) ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul Cioloş a făcut o serie de modificări Codurilor penale, Victor Ciorbea a afirmat: ”O fi glumit şi dânsul”.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că are informaţii conform cărora s-a făcut o sesizare la Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituţională (CCR) ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul Cioloş a făcut o serie de modificări Codurilor penale pentru a le pune în acord cu deciziile CCR şi şi-a exprimat convingerea că Victor Ciorbea va da curs demersului.
”Eu am înţeles că s-a făcut o solicitare Avocatului Poporului. Dacă am înţeles bine, astăzi (miercuri - n.r.), nu mă întrebaţi cine a făcut-o, nu ştiu exact cine a făcut-o. I se cere Avocatului Poporului să ceară la Curte să verifice constituţionalitatea acelei ordonanţe. Se pare că e o problemă de urgenţă. Eu sunt absolut convins că Avocatul Poporului, aşa cum a făcut cu ordonanţa 13, va proceda şi cu ordonanţa respectivă”, a declarat Liviu Dragnea.
În luna mai 2016, Guvernul Cioloş a emis o OUG privind modificarea Codurilor penale, în care au fost modificate peste 100 de prevederi ale textelor, circa 50 dintre ele vizând punerea în acord a prevederilor legislaţiei cu deciziile Curţii Constituţionale, punere în acord care nu a fost făcută încă de Parlament. Pe lângă deciziile Curţii Constituţionale legate de Codurile penale, un alt considerent ce a stat la baza Ordonanţei a fost o serie de directive ale Uniunii Europene, la care se adaugă aspecte ce au trebuit remediate ca urmare a semnalelor primite din sectorul judiciar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.