Premierul Dacian Cioloş a povestit, marţi seară, într-un interviu la radiolul public, că al doilea prenume, Julien, l-a ales mama sa după ce a citit cartea ”Roşu şi negru” de Stendhal şi a marcat-o personajul Julien Sorel, precizând că prenumele de Dacian a fost dorinţa tatălui său care, de altfel, a înregistrat naşterea la starea civilă.
”Pur şi simplu, ceea ce mi-a spus mama – că după ce a născut şi discuta cu tata prenumele pe care să mi-l dea, tata avea o idee fixă cu Dacian. Auzise acest prenume şi voia neapărat să fie al meu. Mama a propus Julien pentru că în perioada sarcinii, stând mai mult acasă, mi-a spus că a citit citit «Roşu şi negru». Era perioada când era destul de dificil să faci rost de o carte bună. Făcuse rost de o carte bună şi a citit «Roşu şi negru», de Stendhal şi a marcat-o personajul Julien Sorel şi a propus Julien”, a povestit premierul Dacian Cioloş.
El şi-a mai aminit că mama sa ar fi vrut ca Julien să fie primul prenume, dar cum tată său a fost cel care s-a dus la starea civilă să declare naşterea, a pus Dacian. ”E mai senzaţională ideea că Julien înseamnă că sunt vândut francezilor sau mai ştiu eu cui...”, a comentat premierul Cioloş.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În ultima vreme, mai mulţi lideri politici au făcut declaraţii critice la adresa premierului în care acesta a fost invocat cu prenumele complet, Dacian-Julien, printre ei şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
”Un mincinos. Şi el, şi Klaus Iohannis, doi mincinoşi. Klaus Iohannis ne-a spus - pot să îi spun acum Klaus Iohannis pe nume pentru că e om politic, este şeful de facto al PNL, şi Dacian Julien Cioloş la fel, şi dumnealui e membru simplu în PNL, deocamdată - amândoi ne-au minţit atunci când ne-au cerut să îl sprijinim pe Dacian Julien Cioloş premier al României, spunând că este un mandat limitat”, a spus Liviu Dragnea, pe 25 octombrie, referindu-se la faptul că Cioloş a acceptat să fie susţinut de PNL pentru postul de prim-ministru după alegerile din 11 decembrie.
Al doilea prenume al lui Cioloş a fost utilizat şi de Traian Băsescu, într-o postare de sâmbătă pe contul său de Facebook.
"Julien a reuşit să-l umilească pe Brâncuşi, ratând cu zâmbetul pe buze subscripţia publică pentru achiziţionarea lucrării «Cuminţenia Pământului». Măcar o scuză publică pentru rateu şi din respect pentru opera lui Brâncuşi putea fi. Werner n-a vrut să se lase mai prejos şi s-a aşezat cu fundul pe una din operele capitale ale lui Brâncuşi, Masa Tăcerii", a scris Băsescu, pe Facebook.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.