Liderul PLUS, Dacian Cioloş, spune că, aşa cum au masacrat legislaţia penală în favoarea infractorilor, Viorica Dancilă şi colegii ei ar putea foarte simplu să o şi repare, iar lansarea ideii unui referendum arată că, de fapt, nu are de gând să facă acest lucru.
„Doamna Dăncilă a uitat că se află la guvernare. Ar fi trebuit să ştie de la colegii de partid şi de guvern că nu e nevoie de convocarea unui referendum pentru înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol şi pedofilie”, a scris Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook.
El precizează că este nevoie de întărirea legislaţiei, de profesionalizarea instituţiilor, de competenţă, de simplificarea procedurilor, de instituţii capabile să îşi protejeze cetăţenii - „adică de exact opusul a tot ceea ce face PSD de ani buni încoace”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Aşa cum au masacrat legislaţia penală în favoarea infractorilor, doamna Dancilă şi colegii dumneaei ar putea foarte simplu să o şi repare. Lansarea ideii unui referendum arată că, de fapt, nu are de gând să facă acest lucru”, precizează Cioloş.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, sâmbătă, că analizează posibilitatea convocării unui referendum pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru viol, pedofilie, crimă. Potrivit Constituţiei şi legii, referendumul naţional poate fi convocat doar de preşedinte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.