Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că în şedinţa de Guvern vor fi adoptate şi Hotărârea de guvern şi Programul de acţiune privind implementarea sistemului european de management al traficului feroviar, o premieră, fiind un plan detaliat pentru echiparea liniilor de cale ferată noi, reînnoite şi modernizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Premierul a anunţat că în şedinţa de Guvern vor fi adoptate şi Hotărârea de guvern şi Programul de acţiune privind implementarea sistemului european de management al traficului feroviar. ”Este o premieră, fiindcă avem acum un plan detaliat pentru echiparea liniilor de cale ferată noi, reînnoite şi modernizate. Este esenţial să creştem viteza comercială, să scădem timpii de parcurs şi să mărim siguranţa şi capacitatea sectoarelor de cale ferată modernizate. Este o premieră, având un plan foarte clar atât pe termen scurt cât şi mediu”, a mai arătat Ciolacu. ”Deoarece avem, după cum bine ştiţi, un ritm alert pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, aprobăm astăzi două acte normative ce închid jaloane cheie din acest Plan”, a mai spus premierul în deschiderea şedinţei Executivului. Marcel Ciolacu a arătat că este vorba de organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi evaluarea performanţelor întreprinderilor publice. ”Adoptăm şi normele metodologice privind guvernanţa corporativă la companiile de stat”, a mai afirmat Ciolacu, precizând că nu sunt jaloane doar în PNRR ci şi obiective majore în procesul de aderare la OCDE. ”De fapt, îndeplinim două ţinte solicitate atât de Comisie cât şi de aderarea la OCDE”, a mai spus premierul Ciolacu. Premierul a subliniat că un alt subiect al şedinţei va fi legat de pagubele produse de furtunile din ultimele zile, pentru a interveni în timp util.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.