Preşedintele PSD MArcel Ciolacu susţine renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), atât în ceea ce priveşte agricultura, când şi în privinţa procentului din PIB alocat sistemului public de pensii. El argumentează că România nu poate investi miliarde din fonduri europene în piste de biciclete şi niciun euro în irigaţii, în actualul context mondial, iar pensionarii români nu pot rămâne cu pensiile la nivelul actual.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că reprezentanţii României au „anunţat oficial” că doresc o rediscutare a Planului Naţional de Redresare şi rezilienţă, în sensul introducerii în acest plan a unor proiecte care ducă la dezvoltarea sistemului de irigaţii. 
„Aţi văzut că ne-au dat dreptate (cei de la Comisia Europeană – n.r.) cu toate că au fost nişte aprigi miniştri şi prim-miniştri ai României care au zis că nu se va renegocia PNRR. Înseamnă că nu trăim în acelaşi timp. (...) Nu pot să fiu de acord – şi am văzut că domnul Boloş a venit în timp real cu anumite modificări şi anumite abordări – ce facem, dăm în continuate trei-patru miliarde de euro pentru sute de kilometri de piste de bicicletă şi consultanţă sau încercăm să renegociem şi ce au greşit în acel moment, nici nu mai ştiu cine era ministru, Oros, să nu prinzi niciun euro la agricultură când provocarea cea mai mare la nivel mondial, în acest moment, este agricultura. Deci e un context pe care România u trebuie să-l piardă. Cu adevărat, trebuie să mergi profesionist, cu argumente şi să convingi Comisia că asta este calea”, a declarat Marcel Ciolacu duminică, la Prima Tv, ăn emisiunea Insider Politic. 
Întrebat dacă PNRR va fi renegociat pe partea care include pensiile, liderul PSD a răspuns:„ Dar nu numai pe partea de pensii, sunt cu totul şi cu totul alte provocări în acest moment, după această criză energetică”. 
„Despre ce vorbim? Nu putem să stăm cu pensiile nemodificate 49 de ani, în 9,4 (la sută din PIB-n.r.), când media europeană e 12%. Şi ne-au dat dreptate şi vom veni cu o reformă a pensiilor sustenabilă. Nu putem lăsa românii cu o pensie de 1600 de lei. Îi condamnăm la moarte?”, mai afirmă liderul social-democrat.
În ceea ce priveşte pensiile speciale, Ciolacu consideră că „soluţia, până la urmă” este impozitarea progresivă, „a pensiilor speciale în mod deosebit”. 
Ciolacu consideră că nu este normal ca în sistemul bugetar să existe salarii mai mari decât cel al preşedintelui ţării. El susţine că „o majoritate consistentă” va trebui să facă o reformă în ceea ce priveşte veniturile şi impozitarea, argumentând că în România există „o impozitare excesivă pe muncă şi o impozitare mult prea relaxată pe capital”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.