Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu consideră că tinerii care cad pradă traficului de droguri trebuie să fie ajutaţi, iar acest lucru să vină din partea specialiştilor din Ministerul Sănătăţii. Premierul a mai declarat că trebuie intensificată şi prevenţia în rândul tinerilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Marcel Ciolacu a fost prezent, luni, la evenimentul ”Viitorul se construieşte azi! Sănătatea unei naţiuni pleacă de la sănătatea copiilor noştri” şi a atras atenţia asupra consumului de droguri în rândul copiilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Profit de faptul că am în faţă toţi actorii implicaţi în asigurarea sănătăţii copiilor noştri şi vă rog să vă aplicaţi cu atenţie asupra unei teme esenţiale: consumul de droguri în rândul copiilor.  Mai întâi ca părinte şi apoi ca prim-ministru, cred că lupta cu drogurile trebuie să treacă la un cu totul alt nivel. Şi fac apel către toate ONG-urile implicate. Trebuie să intensificăm prevenţia. Este inadmisibil ca asociaţiile care derulează campanii de prevenţie să nu aibă acces într-o şcoală  pentru că nu este bine pentru şcoala respectivă. Eu o spun foarte clar. Acesta este cel mai mare flagel, iar copiii noştri trebuie să ştie care sunt riscurile consumului de droguri şi cum să se ferească de ele. Şi am să vă rog să-mi spuneţi de fiecare dată când întâmpinaţi greutăţi în a intra într-o şcoală pentru a le explica copiilor că drogurile nu le rezolvă problemele, ci de fapt le creează altele noi mai grave”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a mai declarat că i se pare normal ca ANA să fie mutată la Ministerul Sănătăţii de la Ministerul de Interne.

”La fel mi se pare normal ca Agenţia Naţională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătăţii. Tinerii care cad pradă traficului de droguri nu mai pot fi trataţi ca infractori. Ei trebuie ajutaţi. Iar acest ajutor trebuie să vină din partea specialiştilor din Ministerul Sănătăţii, nu din Ministerul de Interne”, a explicat Marcel Ciolacu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.