Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că renunţarea la mandat de către Florin Cîţu este ”cel mai bun lucru care se putea întâmpla României” şi anunţă că, în calitate de preşedinte al Camerei inferioare a Parlamentului, a cerut deputaţilor şi senatorilor să fie pregătiţi pentru audieri de miniştri în week-end, dar şi pentru un vot de învestitură, luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cel mai bun lucru care se putea întâmpla României, că domnul Cîţu a renunţat. (..) Eu mi-am dorit şi îmi doresc în continuare să trăiesc într-o Românie normală. Categoric, aceste gesturi nu sunt normale”, a declarat Marcel Ciolacu, după anunţul privind depunerea mandatului de premier desemnat de către Florin Cîţu.

Acesta a precizat că i-a anunţat ”clar” pe membrii Biroului Permanent Reunit să nu părăsească localitatea şi deputaţii şi senatorii să fie gata să lucreze sâmbătă şi duminică, astfel încât luni să se poată merge în Parlament pentru un vot de învestitură.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Liderul interimar al PSD a mai spus că formaţiunea politică pe care o conduce ”nu a vrut guvernarea după pierderea alegerilor prezidenţiale niciodată”.

El a spus că va avea o discuţie în interiorul PSD ”sau cu eventual alţi parteneri politici reprezentanţi în Parlamentul României”.

„Toată România răsuflă uşurată că nu este domnul Cîţu viitorul premier”, a mai declarat Ciolacu.

El acuză că până acum nu a fost ”un joc politic pe spiritul Constituţiei”. 

”Mă bucur că s-a renunţat la acest joc politic şi nu anticipatele erau prioritatea României”, a mai declarat liderul interimar al PSD.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.