Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Tel Aviv, în declaraţiile comune cu premierul Benjamin Netanyahu, că a decis să vină astăzi în Israel deoarece în astfel de momente dificile precum cele trăite de poporul israelian, partenerii şi prietenii trebuie să îşi demonstreze solidaritatea. Premierul a făcut apel pentru facilitarea coridoarelor umanitare din Gaza şi a precizat că este convins că întreaga comunitate internaţională se va implica pentru deschiderea colidoarelor umanitare şi pentru a oferi asistenţă necesară refugiaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Am decis să vin astăzi în Israel deoarece în astfel de momente dificile precum cele trăite în prezent de poporul israelian, partenerii şi prietenii trebuie să îşi demonstreze solidaritatea”, a spus premierul în declaraţiile comune cu premierul Israelului. 

Marcel Ciolacu a continuat: ”Societatea românească, comunitatea de israelieni din România şi cea de români din Israel deplâng, alături de dvs, domnule prim-ministru, victimele nevinovate, femei, copii, tineri în floarea vârstei în urma atacurilor teroriste declanşate de Hamas”. 

Premierul Ciolacu a transmis compasiunea pentru toate aceste pierderi de vieţi omeneşti şi pentru numeroşii răniţi, printre care în mod tragic s-au regăsit şi cetăţeni de origine română”. 

”România rămâne un stat consecvent în cadrul relaţiilor sale din Orienul Mijlociu. De aceea, suntem extrem de îngrijoraţi de spirala cfrescândă a violenţelor cu consecinţe teribile asupra populaţiei civile, atât israeliene cât şi palestiniene. Vreau să îi asigur pe românii din ţara noastră că ne menţinem atitudinea de promotori ai păcii dar vom fi alături, necondiţionat, în momentele dificile, de aliaţii şi prietenii noştri, apărând valorile democratice”, a subliniat premierul Ciolacu. 

Şeful Executivului a precizat că ”România a condamnat cu fermitate cele întâmplate în Israel, în ultimele zile, nivelul atrocităţilor comise de Hamas, o grupare teroristă care ţine ostatică populaţia palestiniană pentru a satisface interesele sale extremiste”. 

”În acest context, Parlamentul României a fost primul for legislativ din rândul statelor democratice care a adoptat, în şedinţă comună, o declaraţie de solidaritate cu Statul israelian”, a mai spus Ciolacu, precizând că ”alături de comunitatea internaţională, România solicită eliberarea imediată a tuturor ostaticilor şi a persoanelor răpite şi abţinerea de la orice alt act de agresiune, în special împotriva ţintelor civile”. 

Marcel Ciolacu a afirmat că i-a transmis omologului său israelian că în faţa acestor atacuri, ”Israelul are drept să se apere în deplin respect cu dreptul umanitar”. 

”Fac un apel pentru facilitarea coridoarelor umanitare din Gaza. Sunt convins că întreaga comunitate internaţională se va implica pentru deschiderea colidoarelor umanitare şi pentru a oferi asistenţă necesară refugiaţilor”, a spus Ciolacu. 

Premierul i-a mulţumit premierului Netanyahu pentru implicarea autorităţilor israeliene şi pentru sprijinul acordat pentru repatrierea românilor. 

”Domnule prim-ministru, nu în ultimul rând, aş dori să vă mulţumesc pentru implicarea autorităţilor israeliene şi pentru sprijinul acordat repatrierii în siguranţă a peste 2200 de cetăţeni români din Israel. În încheiere, reiterez necesitatea şi urgenţa unei păci durabile în Orientul Mijlociu şi îmi doresc un efort comun pentru evacuarea în siguranţă a cetăţenilor români din Fâşia Gaza. Sperăm ca astfel de momente să nu se mai întâmple”, a mai declarat premierul Ciolacu. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.