Premierul Marcel Ciolacu i-a transmis, joi, în şedinţa Executivului, ministrului de Finanţe Marcel Boloş că ”trebuie să reintre în acest format de dialog, fiindcă vrea să găsească soluţii şi pentru alte subiecte importante, precum restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburanţi” şi a arătat că acesta ”a fost prompt după ce a primit semnale la întâlnirea cu protestatarii privind problemele din vămi şi a propus azi schimbarea conducerii Autorităţii Vamale Române, cu o persoană pe care şi-o asumă”. În plus, el a spus că săptămâna viitoare vor cere împreună noii conduceri a Vămilor să vină cu rezolvări rapide la toate cerinţele legitime ale fermierilor şi transportatorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Premierul Marcel Ciolacu a mulţumit în şedinţa de Guvern ”miniştrilor Agriculturii şi Transporturilor, Florin Barbu şi Sorin Grindeanu, pentru dialogul constant purtat cu fermierii şi transportatorii, care va continua”.

”Domnul ministru Boloş, trebuie să reintrăm în acest format de dialog, fiindcă vreau să găsim soluţii şi pentru alte subiecte importante, precum restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburanţi”, a spus premierul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Marcel Ciolacu a precizat că ministrul Boloş ”a fost prompt după ce a primit semnale la întâlnirea cu protestatarii privind problemele din vămi şi a propus azi schimbarea conducerii Autorităţii Vamale Române, cu o persoană pe care am înţeles că şi-o asumă.

”Sunt ferm convins că săptămâna viitoare vom cere împreună noii conduceri a Vămilor să vină cu rezolvări rapide la toate cerinţele legitime ale fermierilor şi transportatorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.