Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, l-a acuzat pe adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, de ipocrizie. ”După ce ai fost preşedintele unui partid, nu poţi să spui că eşti independent”, a spus Ciolacu. Premierul s-a arătat deranjat de afirmaţia lui Mircea Geoană, potrivit căreia a ajuns numărul doi în NATO ”pe persoană fizică”, fără susţinerea statului român. ”Cum adică? La acest nivel, credeţi că nu s-a vorbit cu preşedintele Iohannis? Credeţi că nu s-a vorbit cu toate serviciile din România şi cu tot statul român? Cum să ajungi într-o asemenea funcţie fără să fii susţinut? E ceva de noaptea minţii”, a spus Marcel Ciolacu.. De asemenea, Marcel Ciolacu l-a acuzat pe Mircea Geoană că nu a fost dispus să poarte un dialog pe subiectul războiului declanşat de Rusia, deşi România este ţara cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă se aşteaptă ca Mircea Geoană să candideze la alegerile prezidenţiale. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Sunt ferm convins că va candida. Nu suport ipocrizia. Nu suport jocul dublu de a vinde adevărul altfel decât e. După ce ai fost preşedintele unui partid, nu poţi să spui că eşti independent. De exemplu, domnul Ciucă nu mai este preşedintele PNL şi apoi să spună: ”Domnule, ştiţi, sunt candidat independent la preşedinţie”. Independent de cine? Ce nu mi-a plăcut deloc chiar a fost: ”Domnule, ştiţi eu sunt pe persoană fizică la NATO”. Cum adică? La acest nivel, dumneavoastră credeţi că nu s-a vorbit cu preşedintele Iohannis? Credeţi că nu s-a vorbit cu toate serviciile din România şi cu tot statul român? Cum să ajungi într-o asemenea funcţie fără să fii susţinut? E ceva de noaptea minţii, eu n-am auzit până acum o asemenea abordare”, a susţinut Marcel Ciolacu. 
 
 
Premierul Marcel Ciolacu susţine că nu a mai discutat cu Mircea Geoană în ultima vreme. Liderul PSD îi reproşează secretarului general adjunct al NATO că nu a iniţiat niciun dialog pe tema războiului, cu Guvernul, deşi România este ţara care are cea mai lungă graniţă cu Ucraina. 
 
”Nu, n-am mai avut un dialog. Acum câţiva ani mai comunicam. România este ţara cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, statul atacat total incorect şi ilegal de Federaţia Rusă. 650 de km. Domnia sa - eu consider în continuare că nu e pe persoană fizică, este român şi reprezintă România în acea funcţie -  n-am avut un dialog în ceea ce priveşte situaţia de pe frontul din Ucraina. Ministrul Apărării nu-mi aduc aminte să-mi fi spus că a avut un dialog cu domnul Geoană, secretarul general adjunct al NATO. Cunosc de la domnul ministru ce se întâmplă în Ucraina, cum este şi normal, presupun că preşedintele ştie şi mai multe. Dar, domnule, ce-i asta? Putem să fim o dată normali? Presupunem noi că vom candida şi nu avem comunicare instituţională?”, s-a întrebat, retoric, Marcel Ciolacu. 
 
La începutul lunii aprilie, Mircea Geoană  susţinea că şi-a câştigat poziţia la NATO ”pe persoană fizică”. 
 
”Eu am câştigat poziţia de la NATO pe nume propriu, pe persoană fizică pentru că sunt foarte bun la ceea ce fac şi pentru că lumea mă apreciează, că nu-ţi dă job-ul de pomană. Şi apropo, eu sunt primul din est care ocupa un job de conducere la vârful NATO”, spunea Mircea Geoană la Digi 24.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.