Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că dă asigurări că că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, dar, pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice, pentru că nimic nu se poate construi atunci când este haos şi forţele politice se ceartă între ele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Acum o săptămână (..) eram la dumneavoastră, pe şantierul centurii de sud a Timişoarei. Astăzi, am venit din nou aici, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internaţional Timişoara. E clar că, în sfârşit, după mai bine de 30 de ani, investiţiile au început să ţină pasul cu nevoile de dezvoltare ale comunităţii”, a spus premierul în discurs. Marcel Ciolacu a precizat că vedem aici o investiţie spectaculoasă, la cele mai înalte standarde.

”Acelaşi lucru se întâmplă în multe alte oraşe din ţară, fie că vorbim de aeroporturile din Iaşi, Craiova sau Târgu Mureş. De asemenea, sunt sute de milioane de euro care vor fi investiţi în următorii ani în portul Constanţa, dar şi în celelalte porturi pe care le avem la Dunăre. Toate aceste investiţii îmi dau încredere că România este pregătită pentru aderarea cu frontierele aeriene şi maritime la spaţiul Schengen. Peste mai puţin de 48 de ore, românii care vor călători în Schengen vor uita de controlul clasic în aeroport. Vor merge direct la porţile de îmbarcare”, a arătat premierul.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ciolacu a subliniat că, după 14 ani de nedreptate, puţini mai sperau că România va deschide vreodată uşa Schengen.

”Şi, iată, am reuşit ca de la 31 martie să avem ”Air Schengen” şi Schengen-ul maritim. Este un prim pas care ne confirmă că suntem pe un drum ireversibil. Este o victorie a României şi a tuturor celor care au crezut în acest proiect”, a spus Ciolacu. Premierul a dat asigurări că ”avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru”.

”Pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice. Nimic nu se poate construi atunci când este haos şi forţele politice se ceartă între ele. Este nevoie de stabilitate şi de o voce unitară în jurul proiectele majore de ţară, aşa cum este şi Schengen”, a mai arătat Ciolacu.

Premierul a subliniat că astăzi se împlinesc 20 de ani de la aderarea României la NATO.

”Mulţi au spus şi atunci că aşa ceva nu este posibil. Astăzi, nu numai că suntem membri cu drepturi depline ai celei mai puternice alianţe militare din istorie, dar suntem un partener respectat şi de încredere, pe care NATO se bazează în actualul context de securitate regională. La fel cum s-a întâmplat cu NATO şi cu aderarea la Uniunea Europeană, la fel îmi doresc să facem şi cu Schengen. Este nevoie de solidaritate naţională şi de un proiect comun la care toţi să contribuie. Faptul că investim miliarde de euro în infrastructură ne aduce mai aproape de standardele occidentale. Dar trebuie ca efortul logistic să fie dublat de un efort politic şi diplomatic de amploare în jurul acestui obiectiv comun”, a completat”, a arătat Ciolacu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.