Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la AmCham CEO Business Forum, că vine cu o promisiune în faţa investitorilor străini, şi anume că nu măresc taxele nu nu vor ieşi cu niciun milimetru din coordonatele financiare stabilite cu Comisia Europeană, iar la finalul acestui calendar electoral, România va respinge demagogia şi populismul. El a precizat că simplificarea calendarului electoral prin comasarea alegerilor şi devansarea scrutinului prezidenţial dă României şansa de a-şi proteja viitorul economic şi a-şi continua marile proiecte de investiţii. În replică, deputatul PNL Florin Roman afirmă că ceea ce nu spune acesta este că creşterea taxelor a fost oprită de PNL, în momentul adoptării legii bugetului de stat. ”Aşadar, liberalii sunt cei care au transformat oprirea creşterii taxelor, de către guvernul Ciolacu, în litera de lege”, mai spune liberalul, el arătând că ”mediul de afaceri trebuie să ştie că atât timp cât liberalii vor fi la guvernare îi vor apăra de poftele celor care vor subjugarea mediului privat, pentru a susţine ajutoarele sociale”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Florin Roman (PNL): Marcel Ciolacu ne anunţă azi să stăm liniştiţi ca în 2024 nu vor creşte taxele / Ce nu spune dl Ciolacu este că creşterea taxelor a fost oprită de PNL, în momentul adoptării legii bugetului de stat

”Am venit astăzi în faţa dumneavoastră alături de cei mai importanţi miniştri ai Guvernului României, pentru că avem un obiectiv comun: să stabilim ce avem de făcut împreună pentru ca firmele dumneavoastră să aibă un profit cât mai mare în acest an şi în viitor. Dacă dumneavoastră câştigaţi mai bine în România, economia ţării va avansa, iar statul va avea resurse să ducă mai multe fonduri în infrastructură, sănătate şi educaţie”, a spus premierul în discurs.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Vă propun să dezvoltăm împreună cinci obiective de investiţi strategice şi mecanismele de finanţare cele mai adecvate. Noi venim cu reglementări eficiente pentru facilitarea afacerilor, stimularea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă bine plătite. Adăugam investiţii publice record din fonduri europene, buget şi surse atrase, scheme de ajutor de stat, garanţii, granturi şi alţi stimuli economici. Dumneavoastră, investitorii americani, veniţi şi participaţi, pe lângă know how şi tehnologie, cu specialişti şi investiţii private, cu inovare şi potenţial de export”, transmis şeful Executivului.

Marcel Ciolacu a precizat că a setat deja un etalon de investiţii publice de minim 7% din PIB care trebuie să reprezinte o medie şi pentru următorii 4-5 ani.

”Asta înseamnă că în perioada 2024-2028 putem investi în economie circa 700 miliarde lei din fonduri europene şi de la bugetul de stat. România nu mai are timp de proiecte mici! Dinamica economică şi provocările de Securitate sunt atât de mari încât este nevoie să ardem etape şi să accelerăm proiecte majore. Iar pentru proiecte majore este nevoie de parteneri precum dumneavoastră, corporaţii mari cu experienţă solidă în spate”, a spus Ciolacu.

Premierul a meenţionat că ”nu doar că avem la îndemână banii necesari,dar avem şi un nou cadru al parteneriatului public-privat pe baza căruia putem lansa asemenea proiecte”. ”Cloud-ul guvernamental, care este pilonul digitalizări administraţiei de stat, este unul dintre cele mai relevante exemple. Însă nu este singurul. Ridicăm zeci de noi spitale, avem nevoie de aparatură medicală de ultimă generaţie şi de training pentru personalul medical. Avem şansa de a deveni un hub energetic regional, cu cel mai bun mix de producţie din zonă. Gazul din Marea Neagră, energia nucleară şi eoliană, hidrogenul verde pot face din România noul El Dorado energetic al continentului. Sunt realităţi concrete pe care mă aştept să le transformăm împreună în proiecte de afaceri”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Premierul a mai spus că ”investiţiile nu se pot face doar pe vorbe”.

”Este nevoie de garanţii ferme şi de predictibilitate. De aceea, vin astăzi în faţa dumneavoastră cu o dublă garanţie, atât fiscal-bugetară, cât şi de ordin politic. NU mărim taxele! NU ieşim cu niciun milimetru din coordonatele financiare stabilite împreună cu Comisia Europeană în PNRR! NU ne abatem vreo secundă de la traiectoria setată pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică”, a anunţat premierul.

Premierul a precizat că, ”pentru a nu periclita atingerea acestui dublu obiectiv naţional strategic - finalizarea PNRR şi aderarea la OCDE, a luat săptămâna trecută o decizie politică esenţială alături de partenerii de guvernare”.

”Simplificarea calendarului electoral prin comasarea alegerilor şi devansarea scrutinului prezidenţial dă României şansa de a-şi proteja viitorul economic şi a-şi continua marile proiecte de investiţii. Astfel, în loc de adversitatea electorală, am ales stabilitatea socială! Iar garanţia pe care v-o ofer ca premier şi lider de partid este că, la finalul acestui calendar electoral, România va respinge demagogia şi populismul! România va avea şi dincolo de 2024 o guvernare solidă, pe aceleaşi coordonate democratice! O guvernare în care investitorii străini îşi pot derula proiecte într-un climat de concurenţă reală, luptă contra evaziunii şi mai puţină birocraţie administrativă”.

Premierul a mai spus că promisiunea pe care o face este şi o credinţă, şi anume ”dacă îşi păstrează stabilitatea politică şi economică, România poate deveni în următorii 4-5 ani una dintre marile forţe economice ale continentului”.

”Nu este un vis, ci o proiecţie bazată de traiectoria noastră economico-socială de la aderarea europeană încoace. Concluzia este că doar de noi depinde să putem arăta aşa:. În 4 ani România să aibă un PIB de circa 500 miliarde euro, de la 320 miliarde euro în 2023. Un câştig salarial mediu brut de 2000 euro pe lună şi un salariu minim brut de 1200 euro pe lună. Acolo ne va duce, de altfel, în mod natural, aplicarea principiului UE privind salariul minim european. Să întoarcem în economie în total prin scheme de sprijin, ajutor de stat, granturi, stimuli şi garanţii, între 8 şi 10% din PIB. Să atragem investiţii străine directe cumulate de 40 miliarde euro. Să devenim cea mai puternică economie din Europa Centrală şi de Est depăşind Polonia la indicatorii privind convergenţa economică”, a mai declarat premierul Ciolacu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.