Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, că majoritatea a decis să fie organizat congresul la finalul lunii iunie, apreciind că sunt foarte multe lucruri care trebuie stabilite. Dăncilă a făcut referire la stabilirea candidatului pentru alegerile prezidenţiale, la realizarea unui proiect politic în care să fie luate în calcul şi alte categorii sociale decât cele prevăzute în programul de guvernare, dar şi la faptul că trebuie legitimitate pentru conducerea partidului care să-şi asume rezultatele alegerilor prezidenţiale. De asemenea, a spus că îi pare rău că Paul Stănescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte executiv, Ea a precizat că acesta va activa în cadrul partidului. Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat că în orice ţară civilizată atunci când un partid rămâne fără preşedinte se face congres într-o săptămână şi că nu se poate sta cu interimat la nesfârşit.Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, după şedinţa CEx a PSD, că trebuia o analiză mai aprofundată şi asupra trecutului şi planuri concrete pentru viitor, de aceea ar fi preferat un congres mai târziu. Ministrul Economiei, Nicolae Bădălău, a declarat, vineri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, că o susţine pe Viorică Dăncilă pentru funcţia de preşedinte al PSD, dacă premierul îşi va depune candidatura. Bădălău crede că cine va candida la alegerile prezidenţiale din partea social-democraţilor trebuie să fie un intelectual cu vederi de stânga. Congresul partidului va avea loc în 29 iunie, Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Marcel Ciolacu s-au opus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Dăncilă, întrebată de ce consideră necesară organizarea unui congres al PSD atât de repede

Viorica Dăncilă a fost întrebată, vineri, de ce un congres al PSD atât de repede şi a răspuns: ”Pentru că trebuie să stabilim în mai multe lucruri. În primul rând, trebuie să modificăm statutul în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui partidului. Trebuie să venim cu un program politic. Trebuie să venim cu modificări sau lucruri pe care le-am înţeles din aceste alegeri şi pe care trebuie să le transpunem în programul nostru de guvernare. Cred că trebuie să dăm legitimitate conducerii să îşi asume rezultatul alegerilor prezidenţiale, iar acest congres trebuie să fie unul premergător, trebuie să dăm candidatul la alegerile prezidenţiale. Dar ce atât de repede? Pentru că timpul ne presează, aşa cum ştiţi de pe 11 august începem strângerea de semnături pentru candidatul la prezidenţiale”.

Aceasta a explicat că se vor realize sondaje pentru a desemna candidatul la alegerile prezidenţiale, luându-se în calcul şi susţinerea unei persoane din afara partidului.

”Luăm în calcul şi această variantă, bineînţeles că decizia o vom lua în CEx. În cadrul acestui CEx au fost foarte multe discuţii, au vorbit toţi colegii, am vrut părerea tuturor tocmai pentru a lua cea mai bună decizie, iar votul a fost cel care a stability”, a mai spus Dăncilă.

Aceasta a făcut referire la faptu că trebuie adaptat programul de guvernare.

”Am luat pe fiecare domeniu în parte lucrurile pe care trebuie să le transpunem în programul de guvernare, trebuie să ţinem cont şi de votul pe care l-am avut la alegerile europarlamentare şi să ne adresăm şi altor categorii sociale”, a mai spus Dăncilă.

 
- Dăncilă; Am încercat să îl conving să nu îşi dea demisia
”Faptul că Paul Stănescu şi a dat demisia, îmi pare foarte rău, am încercat să îl conving să nu îşi dea demisia. Paul Stănescu a spus că din motive personale, dar Paul Stănescu va activa în cadrul PSD. Este un membru vechi este o persoană care iubeşte foarte mult acest partid”, a declarat Dăncilă. 
Întrebată dacă regretă că i-a reprimit în partid pe Gabriela Fiirea şiPaul Stănescu, Dăncilă a răspuns: ”Nu regret absolut deloc. Sunt oameni de valoare, trebuie să facem echipă şi să ne pregătim pentru următoarele alegeri”.

Bădălău a afirmat că PSD a pierdut alegerile europarlamentare deoarece a greşit şi nu a avut atitudinea corectă faţă de cetăţeni

“Acel program de guvernare merge la guvern să îl pună în aplicare. Noi trebuie să ne adaptăm deciziilor, să analizăm care sunt cauzele pentru care am pierdut alegerile europarlamentare. Pentru că eu în continuare cred că cetăţenii nu au votat pe PNL-ul şi USR-ul, ci au votat contra PSD-ului. Asta înseamnă că am greşit şi că nu am avut atitudinea corectă faţă de cetăţeni şi am fost sancţionaţi. (…) Greşeli au fost mult mai multe şi ştiţi că eu în timp am încercat să le scot în evidenţă în interiorul partidului. Să schimbi doi premieri, mai multe măsuri care au fost luate, managementul politic… “, a spus Bădălău.

Întrebat dacă ar fi preferabil ca preşedintele partidului să fie şi premier, ministrul Economiei a spus: “Eu aş prefera. Eu o susţin pe doamna premier Viorica Dăncilă dacă dânsa îşi va depune candidatura”.

Bădălău s-a referit şi la candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale, spunând că acesta ar trebui să fie un intelectual cu vederi de stânga.

“Ar trebui să fie un om care să întrunească cerinţele cetăţenilor pentru că trebuie să ia vot de la cetăţeni. Dar indiferent de cum va fi trebuie să avem un intelectual cu vederi de stânga: profesor, medic etc, dar să aibă vederi de stânga. Şi în general intelectualii sunt oameni de stânga”, a mai spus Bădălău.

- Ciolacu: Asta e, facem Congres!

”Nu comentez demisia domnului Paul Stănescu”, a spus, vineri, la ieşirea din şedinţa Comitetului Executiv a PSD, Marcel Ciolacu.

Acesta a spus că a considerat că altele sunt priorităţile partidului.

”Eu nu am considerat în Comitetul Executiv că un congres atât de rapid nu este oportun. Prioritatea mea este, totuşi, moţiunea şi a rămas în continuare fără doar şi poate. Matematic, am spus şi la intrare răspuns la ieşire pe nu este nicio problemă. (...) Părerea mea că trebuia o analiză mai aprofundată şi asupra trecutului să ne facem nişte planuri şi pentru viitor. Am înţeles că proiectul politic va fi coordonat de domnul Marian Oprişan, vedem cum stăm la congres” a mai spus Oprişan.

Acesta a afirmat că forte mulţi dintre lideri şi-au dorit stabilitate, aşa că s-a decis organizarea unui congres.

- Oprişan: Doamna Dăncilă este o femeie extraordinară şi un om politic care are multe de spus în România 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În orice ţară civilizată din Uniunea Europeană, din care facem parte, când partidul rămâne fără preşedinte se face congres într-o săptămână şi se rezolvă situaţia. Nu poţi să stai cu interimat la nesfârşit ca să pui în practică ceea ce avem noi de pus în practică”, a declarat Oprişan, vineri, la ieşirea din şedinţa Comitetului Executiv al PSD.
Întrebat dacă doreşte funcţie de preşedinte executiv al partidului, Oprişan a răspuns: “Sub nicio formă”.
Atunci când jurnaliştii l-au întrebat dacă nu vrea să facă tandem cu Viorica Dăncilă în fruntea PSD, Oprişan a spus: “Doamna Dăncilă este o femeie extraordinară şi un om politic care are multe de spus în România şi eu cred că la ce voinţă are să facă bine românilor o să....”
Oprişan a menţionat că nu a discutat cu lideri de filiale pentru a-i asigura majoritate Vioricăi Dăncilă în cadrul şedinţei de vineri, şi că ce are de zis spune în interiorul partidului.

- Firea: Graba strică treaba; avem o conducere statutară, care nu este contestată de nimeni; la congres să fie desemnat candidatul la alegerile prezidenţiale

CITEȘTE ȘI Gabriela Firea, întrebată cum ar fi o confruntare între ea şi soţul său la alegerile prezidenţiale: Ar fi frumos; el candidează independent, nu deranjează pe nimeni

Firea a declarat, vineri, înainte de a intra în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD că a amânat alegerile pentru organizaţia de la Bucureşti petru prima săptămână din luna septembrie.

“La organizaţia Bucureşti am stabilit că graba strică treaba şi nu are niciun sens ca acum să începem să ne concentrăm pe organizarea unei conferinţe pe alegeri şi am amânat alegerile pentru prima săptămână a lunii septembrie, iar în această perioadă vrem să ne organizăm, să ne regrupam, să aflăm în totalitate, nu doar la nivel superficial, care au fost toate cauzele pentru care s-a înregistrat un scor atât de mic la alegerile europarlamentare şi să găsim şi nişte soluţii pentru ieşirea din această situaţie”, a afirmat Firea.

Ea consideră că trebuie redresată echipa politică şi trebuie venit cu un mesaj că au fost înţelese greşelile făcute.

“Este prioritar pentru noi să redresăm echipa politică, să venim cu un mesaj clar şi un mesaj ferm pentru toţi românii că am înţeles greşelile pe care le-am făcut şi nicidecum să începem să ne concurăm pentru alegeri, adică să alergăm după scaun”, a explicat primarul Capitalei.

Gabriela Firea consideră că un congres al PSD trebuie să aibă loc doar pentru operarea modificărilor la statut şi pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, considerând că partidul are o conducere statutară, necotestată de nimeni.

“Un congres, din punctul meu de vedere, va trebui să aibă loc pentru modificările la statut şi pentru desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale. Noi acum avem o conducere statutară, care nu este contestată de nimeni. Doamna premier Dăncilă este preşedinte interimar, domnul Paul Stănescu este preşedinte executiv, nu am auzit voci în partid care să conteste această conducere. Practic nu este un gol de putere”, a mai spus Firea.

Ea consideră că partidul trebuie să strângă rândurile, având în vedere moţiunea de cenzură împotriva Guvernului care se pregăteşte în Parlament.

“Ne confruntăm cu o moţiune de cenzură. Noi, în loc să strângem rândurile pentru a depăşi cu bine moţiunea de cenzură în Parlament, ce facem, începem iar să o luăm de la capăt cu grupuri, grupuleţe, tabere şi pe urmă cred că dăm satisfacţie adversarilor noştri, în loc să fim uniţi vom fi din nou preocupaţi de alte subiecte”, a mai declarat primarul Capitalei.

 

 

- Ciolacu, despre moţiune: Nu sunt probleme. Din punct de vedere matematic, este exclus ca această moţiune să treacă

Întrebat, vineri, înainte de a intra în şedinţa Comitetului Executiv al PSD, dacă are emoţii în legătură cu moţiunea, Ciolacu a răspuns: “Numai proştii nu au emoţii, de obicei. Nu sunt probleme matematice, dar trebuie să ne organizăm. (... ) Vă spun cu ce mesaj voi intra în Comitetul Executiv: întâi să terminăm cu moţiunea şi pe urmă stăm de vorbă. În momentul acesta nu sunt probleme din punct de vedere matematic. Este exclus ca această moţiune să treacă”.

El a refuzat să facă comentarii pe alte teme, afirmând că un congres al partidului trebuie organizat, fără a preciza când să se întâmple acest lucru.

- Bădălău: Pentru noi este important acum să ne întoarcem la temele pe care populaţia le consideră importante; în PSD nu sunt tabere, e un partid puternic are sunt convins că va face o figură frumoasă la alegerile prezidenţiale

”Pentru noi este important acum să ne întoarcem la temele pe care populaţia le consideră importante, trebuie să analizăm de ce am avut acest rezultat în urma unui program de guvernare extrem de bun şi cred că asta este mult mai important decât când o să facem congres”, a declarat Bădălău, vineri, înaintea CEx.

Acesta afirmă că va susţine varianta unui congres organizat ”într-o lună-două” pentru a stabili programul de campanie al prezidenţiabilul şi numele acestuia.

”Consider că este mult mai important să ne întoarcem la agenda cetăţeanului”, a afirmat Bădălău.

Întrebat dacă Viorica Dăncilă reuşeşte să unească taberele din PSD, Bădălău a spus: ”De ce consideraţi că sunt tabere în PSD? În PSD nu sunt tabere, este un partid puternic, un partid consolidat, aproape de cetăţean şi sunt convins că va face o figură frumoasă la alegerile prezidenţiale”.

Bădălău a continuat: ”PSD este un partid care o consider că românii îl iubesc, îl respectă. Am avut un program şi avem un program de guvernare foarte bun, ideea este să vedem unde am greşit, pentru că undeva am greşit, poporul are întotdeauna dreptate”.

Bădălău susţine că nu vizează nicio funcţie în partid la viitorul congres şi, întrebat ce părere are despre pactul propus de preşedintele Klaus Iohannis a spus: ”Cred că este momentul ca în România să nu mai există războaie între instituţii şi România are nevoie de linişte ca să putem să construim”.

- Oprişan: PSD întotdeauna avut candidaţi la prezidenţiale

Întrebat despre data congresului, Marian Oprişan a spus că ar trebui să aibă loc ”cât mai repede posibil”.

”Cât mai repede posibil, pentru a avea stabilitate, predictibilitate şi pentru a ne atinge obiectivele faţă de cetăţenii României şi faţă de România şi să îndeplinim efectiv programul de guvernare”, a declarat Marian Oprişan.

Acesta consideră că următorul congres al formaţiunii ar trebui să aibă loc până la finalul lunii iunie.

Oprişan a spus, întrebat fiind despre modul în care Viorica Dăncilă conduce partidul, că aceasta ” ademonstrat clar că este un lider politic important şi care are lucruri importante de spus pentru România”.

Oprişan a spus că nu intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale, dar a adăugat: ”Nu ai cum să ştii, pentru că în raniţa oricărui soldat se află bastonul de mareşal”.

Întrebat despre candidatul la alegerile prezidnţiale din toamnă, Oprişan a spus: ”Candidatul la alegerile prezidenţiale trebuie să fie un tip serios, un candidat serios, un om puterni,c un om cu reale calităţi şi care să îşi iubească ţară în primul rând şi care să respecte cu sfinţenie Constituţia”.

Oprişan a adăugat că ”PSD întotdeauna avut candidaţi la prezidenţiale”, iar de două ori a avut chiar uncţia de preşedinte al ţării.

De asemenea, întrebat dacă preşedintele Acadeiei Române ar putea fi candidatul PSD la alegerile din toamnă, Oprişan a afirmat: ”Şi-a exprimat dorinţa de a candida la alegerile prezidenţiale? Nu am această informaţie, dar domnul Ion Aurel Pop este un mare savant şi un mare intelectual şi un mare român. Dacă domnia sa vrea să candideze la prezidenţiale, asta este o veste bună”.

-  Comitetul Executiv al PSD se reuneşte astăzi. Data congresului şi remanierile, pe ordinea de zi

Preşedintele executiv al PSD, Paul Stănescu, a declarat, miercuri, într-o emisiune la Antena 3, că în şedinţa Comitetului Executiv de vineri se va stabili când se organizează congresul şi a spus că trebuie lăsaţi tinerii la conducerea partidului.

Stănescu a a mai spus că probabil se va face „o remaniere mai amplă”, după moţiunea de cenzură. „Nu voi merge în Executiv. Cred că partidul are mare nevoie de unitate, solidaritate, trebuie reorganizat şi e mare nevoie de mine la partid. Sunt colegi mai tineri care pot face acest lucru”, a menţionat Paul Stănescu.

După cum au declarat mai mulţi lideri PSD, congresul ar urma să fie organizat până la finalul lunii iunie, iar în cadrul acestui ar trebui desemnat candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din toamnă.

De asemenea, se vor face cel mai probabil unele modificări la statutul PSD.

După condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare, PSD a rămas cu o conducere interimară, însă nu este clar deocamdată dacă la acest congres va fi ales şi noul preşedinte al partidului sau dacă va fi menţinut interimatul asigurat de Viorica Dăncilă, cel puţin până la alegerile prezidenţiale.

În ceea ce priveşte remanierile, Viorica Dăncilă aşteaptă un răspuns de la Cotroceni, în condiţiile în care vineri expiră interimatele la trei ministere. În urma răspunsului preşedintelui, deciziile se vor lua tot în Comitetul Executiv.

Deşi Paul Stănescu a evocat posibilitatea unei remanieri care să vizeze mai multe ministere, deocamdată acest lucru nu este luat în calcul, conform declaraţiilor premierului.

Viorica declara, joi, după şedinţa coaliţiei, că a avut miercuri o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis în care i-a motivat propunerile de remanieri şi că îl va suna. Ea a mai spus că până acum nu s-a discutat în coaliţie despre o remaniere mai largă, iar ALDE decide în privinţa miniştrilor acestui partid.

„Nu am discutat încă cu domnul preşedinte, am să sun. Am avut o discuţie ieri cu domnul preşedinte, am motivat de ce am avut aceste propuneri, am vorbit despre fiecare candidat în parte şi aştept acum ca domnul preşedinte să vină cu un răspuns referitor la cele trei portofolii în care avem interimari şi al căror mandat expiră mâine şi în acelaşi timp o nominalizare pentru vicepremier pe partenriate strategice”, a declarat Dăncilă.
 
Ea a mai spus că, în scurt timp, în cadrul forurilor statutare se va lua o decizie pentru nominalizarea pe postul de vicepremier pe probleme economice, pentru că Viorel Ştefan va pleca la Curtea Europeană de Conturi.
 
În privinţa lui Titus Corlăţean, premierul a spus că aşteaptă răspunsul oficial al preşedintelui pentru a se putea lua o decizie.
 
Întrebată dacă are în vedere o remaniere mai amplă, inclusiv a miniştrilor ALDE, în primul rând Teodor Meleşcanu, premierul a răspuns: „ALDE va decide dacă îşi doreşte această remaniere, voi discuta cu dl Tăriceanu. Deocamdată, nu am discutat acest subiect”.
 
Chestionată dacă e mulţumită de mandatul lui Meleşcanu, mai ales în privinţa votului din Diaspora, Dăncilă a replicat: „Legat de votul din Diaspora, luni voi face publice analizele făcute de MAE şi MAI. Trebuie să vedem care sunt soluţiile. Vom discuta şi despre miniştri, dar acest lucru îl vom face tot în cadrul coaliţiei”.
 
Pe de altă parte, Dăncilă a susţinut că Iohannis şi-a exprimat aprecierea pentru modul în care a fost gestionată preşedinţia rotativă a UE şi a spus că în scurt timp va veni cu o decizie finală în privinţa remanierilor.
 
Pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlăţean, pentru Ministerul Justiţiei, Ana Birchall, care în prezent asigură interimatul la acest minister, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mânzatu, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deţinut acest portofoliu.
 
Preşedintele Iohannis a anunţat că Titus Corlăţean „nu va fi ministru la nimic”.
 
Şedinţa Comitetul Executiv al PSD este programată să înceapă la ora 11.00.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.