Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizările de neconstituţionalitate ale Legii executării pedepselor şi modificării Statutului deputaţilor şi senatorilor prin care a devenit obligatorie prezentarea persoanelor citate în faţa comisiiilor parlamentare de anchetă, sub sancţiunea
PNL a depus, pe 15 mai, o sesizare la Curtea Constituţionale (CCR) împotriva modificării statutului senatorilor şi deputaţilor, potrivit căruia orice persoană este obligată să se prezinte la audieri în cadrul unei comisii parlamentare de anchetă. Sesizarea iniţiată de către liberali a fost sprijinită şi de către USR astfel că documentul a ajuns la CCR cu semnăturile a 81 de parlamentari.
”PNL a depus astăzi contestaţia la CCR referitoare la modificarea Statutului senatorilor şi deputaţilor. Cel mai probabil mâine vom depune şi celelalte două sesizări cu privire la modificarea Regulamentului Camerei şi modificarea Regulamentului comun. Pentru modificarea Statutului senatorilor şi deputaţilor aveam termene constituţionale de contestare la CCR. În privinţa Regulamentului practic nu avem rezerva timpului, aşadar am luat-o treptat ca aceste modificări să fie făcute temeinic”, declara Raluca Turcan la finalul unei şedinţe a Biroului Politic al PNL.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Parlamentarii adoptaseră, pe 9 mai, cu 198 de voturi „pentru” şi 119 „împotrivă”, proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea articolului 9 al Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Astfel, în vederea audierii, Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice şi care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa comisiei de anchetă parlamentară.
În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorităţii sau instituţiei unde desfăşoară activitatea persoana citată sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală.
Comisiile de anchetă parlamentară pot invita orice altă persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei şi care acceptă să fie audiată. Persoana invitată poate să răspundă şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate sau poate transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deţine şi care sunt utile comisiei de anchetă.
Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, poate fi considerat ca obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.
Pe ordinea de zi a şedinţei plenului Curţii Constituţionale figurează şi sesizarea de neconstituţionalitate a proiectul de lege de modificare a Legii executării pedepselor, semnată de 27 de deputaţi USR şi 24 de la PNL care au invocat faptul că nu a fost respectat principiul bicameralismului şi că reprezintă o graţiere mascată. Sesizarea a fost depusă pe 16 mai.
Semnatarii sesizării susţin că principiul bicameralismului a fost încălcat pentru că proiectul a fost substanţial modificat faţă de forma primită de la Senat, prin adoptarea a 43 de amendamente.
De asemenea este invocată încălcarea principiului securităţii juridie deoarec definirea condiţiilor necorespuzătoare de detenţie este contradictori în interiorul legii. ”Mai mult, standardele impuse prin una din cele două definiţii din proiectul de lege sunt mult mai ridicate decât cele care derivă din jurisprudenţa CEDO. De exemplu, simpla existenţa a igrasiei şi mucegaiului în celulă ar fi suficientă pentru ca deţinuţii să beneficieze de compensarea prevăzută de lege. Mai grav este că pentru declararea unui spaţiu de detenţie necorespunzător, condiţiile nu se iau în considerare cumulat, ci separat. Astfel, toate spaţiile de detenţie din România vor fi declarate ca având condiţii necorespunzătoare”, se arată într-un comunicat al USR.
În al treilea rând, proiectul ar încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii întrucât este instituită posibilitatea cumpărării de zile de pedeapsă, fapt ce avantajează deţinuţii mai înstăriţi.
„USR consideră că actuala putere se foloseşte în cel mai pervers mod de situţia disperată a unora dintre deţinuţii din închisorile româneşti, fără a avea niciun interes real pentru rezolvarea problemelor semnalate de CEDO, cu unicul scop de a salva din puşcării membrii de partid şi clientela politică. De fapt, majoritatea proiectelor care se bucură de atenţia nedisimulată a parlamentarilor PSD şi ALDE au ca obiect fie o graţiere, fie o amnistie, unele mascate tehnic, iar altele promovate în dispreţul românilor. Problemele reale ale României aşteaptă la coadă”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 9 mai, cu 175 voturi „pentru”, 85 de voturi „împotrivă” şi 20 de abţineri, proiectul care prevede că deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de şase zile reduse din pedeapsă la 30 de zile de detenţie, faţă de cele trei propuse de Guvern.
Deputaţii din Comisia juridică au adoptat un amendament la Legea 254/2013 privind executarea pedepselor, care elimină obligativitatea supravegherii vizuale a deţinuţilor în timpul efectuării convorbirilor telefonice, pe motiv că sistemul de comunicaţii din penitenciare va fi schimbat, permiţând amplasarea telefoanelor în celule, ceea ce va face impractică aplicarea legii în actuala formă.
Un alt amendament adoptat de deputaţii jurişti prevede că persoanele care renunţă la remuneraţia pentru munca prestată în penitenciar vor putea beneficia de zile libere suplimentar. Astfel, se oferă sporuri suplimentare pentru eliberare deţinuţilor care prestează muncă remunerată, neremunerată şi pe timp de noapte.
Un amendament depus de deputatul UDMR Marton Arpad prevede posibilitatea "cumpărării" de zile libere în plus, prin renunţarea la remuneraţie. Astfel, în forma actuală a legii, un deţinut care desfăşoară muncă remunerată primeşte 40% din venit, iar 60% va merge către penitenciar. Potrivit amendamentului, dacă deţinutul renunţă la 40% din remuneraţie, respectiv cota care îi revine potrivit legii, poate fi încadrat la capitolul "muncă neremunerată", unde sporul de zile considerate executate pentru zilele muncite este mai mare.
În termen de două luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, penitenciarele vor trebui clasificate în funcţie de condiţiile de detenţie, iar în termen de patru luni de la publicare va trebui făcut istoricul fiecărui deţinut şi a condiţiilor în care a fost închis, pentru a se putea calcula zilele care vor fi reduse din pedeapsă.
Legea se aplică pentru persoanele întemniţate începând din 2012, de când a venit prima decizie-pilot a CEDO privind condiţiile din penitenciare.
Potrivit proiectului, se consideră condiţii necorespunzătoare: condiţii sanitare improprii în general, cum ar fi prezenţa gândacilor, şoarecilor, puricilor; lipsa dotărilor şi a produselor igienico-sanitare minime; calitatea proastă a hranei; lipsa apei calde curente; lipsa accesului la activităţi în aer liber, lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei: lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază precum şi a cerinţelor de igienă.
Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale CEDO pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.