CCR s-ar putea pronunţa asupra sesizării preşedintelui Iohannis privind legea prin care Monitorul Oficial trece din nou în subordinea Camerei Deputaţilor

Preşedintele arată că trecerea Monitorului Oficial în subordinea Camerei Deputaţilor este declarativă şi nicio dispoziţie din lege nu prevede  o atribuţie a Camerei Deputaţilor cu privire la modul în care această autoritate este exercitată

“Prin art. I pct. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, art. 1 din Legea nr. 202/1998 se completează cu un alineat nou potrivit căruia Regia Autonomă „Monitorul Oficial” se organizează ca regie autonomă, sub autoritatea Camerei Deputaţilor. Această dispoziţie este întărită prin prevederile art. I pct. 2   (art. 2 din Legea nr. 202/1998) şi art. I pct. 3 (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 202/1998). Analiza sistematică a dispoziţiilor din cuprinsul legii criticate evidenţiază însă că plasarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea Camerei Deputaţilor este declarativă, nicio dispoziţie din această lege neprevăzând o atribuţie a Camerei Deputaţilor cu privire la modul în care această autoritate este exercitată”, mai arată sursa citată.

Iohannis mai spune că această autoritate se exercită de către secretarul general al Camerei Deputaţilor sau de către Biroul permanent, iar potrivit art. I pct. 9 din lege (art. 20 alin. (1) din Legea nr. 202/1998), “Biroul permanent al Camerei Deputaţilor are competenţa de a stabili tarifele de publicare a actelor în Monitorul Oficial al României, tarife ce se constituie într-un element ce ţine de funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, activitate asupra căreia Camera Deputaţilor nu exercită niciun fel de control”.

“Totodată, conform art. II din legea criticată, secretarul general al Camerei Deputaţilor are competenţa numirii consiliului de administraţie, în cadrul căruia desemnează un reprezentant propriu. În stabilirea componenţei consiliului de administraţie Camera Deputaţilor, din nou, nu are niciun drept de decizie”, mai explică el în sesizare.

Sesizarea mai spune că neclaritatea raporturilor dintre autoritatea publică tutelară şi regia autonomă transpare şi din dispoziţiile art. III alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate, ce prevăd că în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”.

“Din conţinutul normativ al prevederilor menţionate ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României rezultă că acestea sunt antinomice, aspect de natură să încalce cerinţele constituţionale de claritate şi predictibilitate a normei, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Sub aspectul neconstituţionalităţii dispoziţiilor ce reglementează raporturile dintre Camera Deputaţilor şi Regia Autonomă „Monitorul Oficial” legea criticată este neclară şi în ceea ce priveşte situaţia mandatelor membrilor actualului consiliu de administraţie, care este plasată sub semnul incertitudinii juridice ceea ce, de asemenea, contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie”, potrivit aceleiaşi surse.

Iohannis spune că cele mai sus-menţionate reprezintă neclarităi şi prin raportare la reglementările aplicabile regiilor autonome, respectiv cele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

“Astfel, art. 2 pct. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 include regiile autonome înfiinţate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială în sfera întreprinderilor publice. Regia Autonomă „Monitorul Oficial” îşi va desfăşura activitatea sub autoritatea Camerei Deputaţilor care, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, va îndeplini rolul de autoritate publică tutelară. Potrivit art. 2 pct. 3 din acest act normativ, autoritate publică tutelară este instituţia care:coordonează, are în subordine sau sub autoritate una sau mai multe întreprinderi publice prevăzute la pct. 2 lit. a); exercită, în numele statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, calitatea de acţionar la întreprinderile publice prevăzute la pct. 2 lit. b); coordonează exercitarea de către una sau mai multe întreprinderi publice prevăzute la pct. 2 lit. a) şi/sau lit. b) a calităţii de acţionar sau asociat la o societate controlată”, continuă acesta.

El precizează că raporturile dintre autoritatea publică tutelară şi regiile autonome sunt prevăzute la art. 3 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi implică, în principal, următoarele competenţe: “să întocmească scrisoarea de aşteptări şi să o publice pe pagina proprie de internet pentru a fi luată la cunoştinţă de candidaţii la postul de administrator sau director aflaţi pe lista scurtă; să numească şi să revoce membrii consiliului de administraţie; să negocieze şi să aprobe indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari pentru consiliul de administraţie; să încheie contractele de mandat cu administratorii; să monitorizeze şi să evalueze performanţa consiliului de administraţie, pentru a se asigura, în numele statului sau al unităţii administrativ-teritoriale fondatoare, că sunt respectate principiile de eficienţă economică şi profitabilitate în funcţionarea regiei autonome; să monitorizeze şi să evalueze prin structurile de guvernanţă corporativă proprii indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari cuprinşi în anexa la contractul de mandat; să întocmească şi să publice pe pagina proprie de internet lista administratorilor în funcţiune de la regiile autonome”.

Preşedintele mai spune că prin raportare la normele juridice care definesc relaţia dintre Camera Deputaţilor şi Monitorul Oficial - şi de la care legiuitorul nu a instituit o excepţie explicită, aşa cum este cea de la art. II – “dispoziţiile  menţionate din legea dedusă controlului de constituţionalitate nu configurează niciunul dintre aceste elemente, ceea ce conduce la ideea că prevederile art. I pct. 1 - 3 utilizează un concept (cel de autoritate a Camerei Deputaţilor asupra Regiei Autonome „Monitorul Oficial”) care fie nu are nicio reflectare concretă în celelalte dispoziţii ale legii, fie are un înţeles complet diferit de cel prevăzut în legislaţia relevantă, dar pe care legiuitorul a omis să-l expliciteze în conţinutul legii.  În oricare dintre situaţii, suntem în prezenţa încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la claritatea şi predictibilitatea normei”.

De asemenea, în sesizarea CCR se arată că legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României contravine şi prevederilor art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

“Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 permite ca autoritatea de tutelă să fie exercitată prin intermediul structurilor interne proprii. Statutul constituţional al Camerei Deputaţilor – ca şi cel al Senatului ori al Parlamentului în ansamblul său - nu permite însă ca în exercitarea atribuţiilor sale să se poată substitui structurile interne de conducere sau de lucru şi, cu atât mai mult, înalţii funcţionari publici, ale căror decizii nu se pot subroga voinţei Camerei Deputaţilor”, spune preşeintele.

Conform prevederilor art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie impun ca prerogativele sau atribuţiile stabilite prin Constituţie sau prin lege Parlamentului ori uneia dintre Camerele sale să nu poată fi exercitate în numele lor, prin reprezentare, de către organe interne de conducere sau de lucru.

“Din această perspectivă, apreciem că autoritatea Camerei Deputaţilor asupra Regiei Autonome „Monitorul Oficial” nu poate fi exercitată prin delegarea acesteia către biroul permanent sau către secretarul general, întrucât potrivit Constituţiei niciun alt organism sau persoană  nu se poate substitui voinţei unei Camere a Parlamentului României, ce se exprimă  întotdeauna prin vot”, continuă acesta.

De asemenea, au fost contestate şi modificările aduse la art. I pct. 4 din lege se modifică art. 12 din legea nr. 202/1998, deoarece, spune preşedintele, în ceea ce priveşte alin. (2) al art. 12 “apreciem că soluţia legislativă, deşi aparent instituie o obligaţie imperativă pentru secretarul general al Camerei Deputaţilor de a transmite spre publicare actele prevăzute la alin. (1), în realitate este lipsită de claritate şi predictibilitate întrucât lasă loc arbitrariului şi poate permite exercitarea acestei atribuţii cu exces de putere (aşa cum de altfel  s-a mai întâmplat în trecut). Transmiterea spre publicare a actelor normative nu poate fi ţinută de manifestarea de voinţă a unui înalt funcţionar public. Chiar exercitată în limitele legii, această atribuţie trebuie realizată neîntârziat şi corelată  cu tipurile de acte destinate publicării în Monitorul Oficial al României. Aceasta cu atât mai mult cu cât art. 13 din legea criticată (art. I pct. 5 din lege) prevede: Autorităţile emitente au obligaţia de a comunica neîntârziat, în scris, secretarului general al Camerei Deputaţilor date, informaţii şi precizări, solicitate de acesta sau de Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, necesare îndeplinirii cerinţelor de publicare”, a mai arătat Klaus Iohannis.

Totodată, este reclamat şi faptul că nu există în lege o normă care să prevadă că secretarul general al Camerei Deputaţilor este obligat să transmită de îndată spre publicare actele primite este de natură să afecteze securitatea raporturilor juridice, contravenind dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

De asemenea, la art. I pct. 6 din legea supusă controlului de constituţionalitate se modifică art. 14 din Legea nr. 202/1998, în sensul că: „Retragerea actelor de la publicare se poate face numai de către cel care a solicitat publicarea, cu încuviinţarea secretarului general al Camerei Deputaţilor şi cu suportarea, de către solicitant, a cheltuielilor aferente, efectuate de Regia Autonomă „Monitorul Oficial” în procesul de editare şi publicare.”

“Condiţionarea retragerii actelor de la publicare de „încuviinţarea secretarului general al Camerei Deputaţilor” încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. Secretarul general al Camerei Deputaţilor face parte din categoria înalţilor funcţionari publici parlamentari, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarilor publici parlamentari. În contextul în care, în majoritatea situaţiilor Constituţia sau legea, după caz, leagă de momentul publicării producerea efectelor actului normativ, administrativ sau jurisdicţional în cauză, este de neconceput ca voinţa unui înalt funcţionar public să înfrângă voinţa autorităţii publice emitente a actului a cărei retragere de la publicare se solicită.

În plus, din perspectiva respectării principiului legalităţii, dar şi al securităţii raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în ceea ce priveşte actele administrative, dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi literatura juridică de specialitate şi jurisprudenţa în materie recunosc principiul revocabilităţii acestora în activitatea autorităţilor publice, câtă vreme actul nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice. Din această perspectivă, competenţa stabilită de legea criticată pentru secretarul general al Camerei Deputaţilor nu se corelează cu competenţa  autorităţii publice emitente a unui act administrativ unilateral pe care ea însăşi îl apreciază ca fiind nelegal”, spune sesizarea trimisă către CCR.

Preşedintele arată că  la art. I pct. 7 din lege  se modifică art. 16 din Legea nr. 202/1998, în sensul că: „Republicarea actelor normative se face cu aprobarea secretarului general al Camerei Deputaţilor, pe baza avizului prealabil al Consiliului Legislativ.”

Astfel, potrivit art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actul normativ modificat sau completat în mod substanţial se republică având la bază dispoziţia cuprinsă în actul de modificare, respectiv de completare, prin grija autorităţii publice care a emis actul de modificare, respectiv de completare, în termen de cel mult 45 de zile de la data publicării actului care a dispus această măsură. 

“Alin. (5) al art. 70 din acelaşi act normativ prevede că legile, precum şi ordonanţele şi hotărârile Guvernului se republică cu avizul Consiliului Legislativ asupra noului text, la sesizarea secretarului general al Camerei Deputaţilor sau, după caz, al Secretariatului General al Guvernului. Prin urmare, prevederile art. I pct. 7 din legea criticată contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie. Eveniment legislativ ce se realizează prin efectul şi în aplicarea unei legi, republicarea unui act normativ nu poate fi condiţionată de voinţa unui înalt funcţionar public care ar putea în acest mod să înfrângă voinţa legiuitorului, precum şi a celorlalte autorităţi publice implicate în procedura de republicare”, expică el.

Sesizarea precizează că articolul I punctul 8 din lege încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 79 din Constituţie. Astfel,  prin art. I pct. 8 se modifică alin. (1) al art. 17 din Legea nr. 202/1998, în sensul că:  “În cazul în care, după publicarea actului normativ, se descoperă erori materiale, la cererea organului emitent, adresată secretarului general al Camerei Deputaţilor, se procedează la publicarea unei rectificări”.

În conformitate cu alin. (3) al art. 71 din legea nr. 24/2000, rectificarea se face la cererea organului emitent, cu avizul Consiliului Legislativ. Or, instituirea unei proceduri  de publicare în Monitorul Oficial a unei rectificări, cu excluderea  avizului Consiliului Legislativ, este de natură să afecteze şi rolul constituţional al acestei instituţii fundamentale, prevăzut de art. 79 din Constituţie, se mai arată în sesizare.

“La art. I pct. 9 din legea supusă controlului de constituţionalitate se modifică art. 20 alin. (1) din Legea nr. 202/1998. Astfel: „Cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României se suportă de către emitenţi, pe baza tarifelor aprobate anual de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la propunerea Regiei Autonome „Monitorul Oficial.”. În forma în vigoare a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 202/1998, cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României se suportă de către emitenţi, pe baza tarifelor aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului”, potrivit aceleiaşi surse.

Preşedintele mai specifică faptul că, în conformitate cu art. 64 alin. (1) şi  (2) din Constituţia României, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului sunt organe de conducere interne, ale căror atribuţii sunt stabilite prin regulamentele interne. În exercitarea acestor atribuţii, Birourile permanente pot emite hotărâri, care privesc fie activitatea internă a Camerei respective, fie relaţia cu alte instituţii publice. În această ultimă ipoteză însă, aceste hotărâri pot fi emise doar în exercitarea prerogativelor constituţionale ale acelei Camere. În plus, în virtutea autonomiei funcţionale a fiecărei Camere, consacrată în art. 64 din Constituţie, hotărârile biroului permanent al unei Camere nu sunt opozabile celeilalte Camere. Aşadar, prin aprobarea tarifelor prin hotărâre a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor se creează practic o competenţă nouă pentru Biroul permanent, care însă  excede rolului pe care acesta îl are în organizarea internă a  fiecărei Camere a Parlamentului, contrar art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

În forma anterioară a Legii nr. 202/1998, până la modificarea acesteia prin Ordonanţa de urgenţă nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, când Regia Autonomă „Monitorul Oficial” se afla sub autoritatea Camerei Deputaţilor, art. 20 din lege menţiona că aprobarea tarifelor anuale se face prin ,,hotărâre a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, la propunerea Regiei Autonome Monitorul Oficialˮ. Acelaşi text preciza însă, că: „Hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

“Aşadar, în ambele variante ale legii, atât hotărârea Biroului permanent, cât şi hotărârea de Guvern, prin care se aprobau anual tarifele în discuţie, erau publicate în Monitorul Oficial al României. Adoptarea unei astfel de hotărâri de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor ridică reale probleme în ceea ce priveşte transparenţa şi opozabilitatea faţă de terţi, efectele sale juridice, precum şi exercitarea controlului judecătoresc asupra acesteia. Aceste probleme sunt accentuate şi de faptul că legea criticată nu instituie obligaţia de publicare a respectivei hotărâri în Monitorul Oficial. În plus, neclaritatea normei atât sub aspectul publicităţii, cât şi al modalităţii de stabilire a tarifelor contravine exigenţelor de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, explică acesta.

Iohannis spune şi că sintagma „cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României se suportă de către emitenţi (...)” din conţinutul art. 20 alin. (1) - art. I pct. 9 din – “încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea fundamentală prin raportare la dispoziţiile art. 78, ale art. 100 alin. (1), ale art. 108 alin. (4), art. 115 alin. (4) şi ale art. 147 alin. (4) ce impun publicarea în Monitorul Oficial al României a anumitor acte emise de unele autorităţi publice constituţionale, fără  condiţionarea achitării unui tarif. În considerarea importanţei relaţiilor sociale reglementate, legiuitorul constituant a stabilit expres obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României a legilor - ca acte ale Parlamentului, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a deciziilor Curţii Constituţionale; pentru unele dintre aceste acte, nepublicarea în Monitorul Oficial atrage sancţiunea inexistenţei. Aceste acte reprezintă materializarea prerogativelor constituţionale ale autorităţilor publice menţionate, iar stabilirea unei sume reprezentând contravaloarea unui serviciu public excede dispoziţiilor constituţionale, adăugând la acestea”.

Aşadar, în măsura în care sintagma „cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României se suportă de către emitenţi (...)” are în vedere stabilirea unor tarife de publicare inclusiv pentru actele prevăzute de art. 78,  art. 100 alin. (1),  art. 108 alin. (4), art. 115 alin. (4) şi de art. 147 alin. (4) norma contravine prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea fundamentală.

„Argumentele mai sus menţionate referitoare la competenţa organelor interne de conducere ale Camerelor Parlamentului de a emite acte opozabile erga omnes, precum şi la publicitatea acestora sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi cu privire la dispoziţiile art. I pct. 11 ce modifică art. 22 din Legea nr. 202/1998, în sensul că: „Procedura publicării în părţile I – VII, procedura republicării şi a rectificării, precum şi cea a publicării unor acte normative în numere speciale, cu tiraj limitat, se stabilesc prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor.” În acest sens, învederăm că, potrivit art. 251 alin. (1) şi (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, secretarul general conduce personalul din serviciile Camerei Deputaţilor şi numai în îndeplinirea acestor atribuţii emite ordine. Totodată, precizăm că prin acelaşi act normativ nu se prevede obligativitatea publicării ordinelor secretarului general al Camerei Deputaţilor în Monitorul Oficial al României”, conform aceleiaşi sesizări.

De asemenea, dispoziţiile art. I pct. 9 din lege încalcă şi prevederile art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Procedura publicării, procedura republicării şi procedura rectificării actelor normative nu se rezumă la simple chestiuni administrative, ci presupun reglementarea relaţiilor dintre autorităţile publice implicate în aceste proceduri. Prin natura relaţiilor sociale reglementate, aceste proceduri vizează organizarea executării legii. Din această perspectivă, astfel de norme de punere în aplicare a legii nu pot face obiectul unui ordin, în temeiul art. 108 din Constituţie numai Guvernul fiind competent să emită acte în organizarea executării legii.

“Art. II din legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că: „(1) În 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor se numeşte Consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”. Prin excepţie de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare, Consiliul de administraţie este compus din 9 membri, dintre care unul este directorul general al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” şi preşedinte al consiliului de administraţie. (2) Din Consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaţilor şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice”, crede el.

Klaus Iohannis mai spune că, în conformitate cu art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, regia autonomă este administrată de un consiliu de administraţie, format din 3-7 persoane: un reprezentant din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, un reprezentant al autorităţii publice tutelare, 1-5 persoane cu experienţă în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăţi, inclusiv societăţi din sectorul privat; membrii consiliului de administraţie se numesc de autoritatea publică tutelară,  pe baza unor criterii de selecţie şi potrivit unei proceduri prealabile determinate.

“Or, intervenţia legislativă de la art. I pct. 1 corelată cu cea de la art. II din legea criticată vine în contradicţie cu procedura stabilită de O.U.G. nr. 109/2011 privind desemnarea membrilor consiliului de administraţie al unei regii autonome. Totodată, din modul de redactare a normei, această intervenţie legislativă perpetuează soluţia cuprinsă în art. 12 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale - care însă a fost abrogată în mod expres prin art. 65 din O.U.G. nr. 109/2011- întrucât excepţia vizează doar compunerea consiliului de administraţie (9 membri). În plus, potrivit art. 3 pct. 1 lit. b) şi art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/ 2011, membrii consiliului de administraţie sunt numiţi de autoritatea publică tutelară, iar art. 5 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 109/2011 impune prezenţa în consiliul de administraţie a unui reprezentant al autorităţii publice tutelare. În acest sens, considerăm că secretarul general al Camerei Deputaţilor nu se poate substitui autorităţii publice tutelare (Camera Deputaţilor) în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor acesteia şi nu poate avea propriul reprezentant în consiliul de administraţie. Aceste aspecte vin în contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2)”, mai explică preşedintele.

Funcţia de secretar general al Camerei Deputaţilor este, potrivit  Legii nr. 7/2006 o funcţie publică parlamentară corespunzătoare înalţilor funcţionari publici. Chiar şi în ipoteza în care art. II din legea criticată instituie o derogare implicită de la cadrul general privind  exercitarea funcţiilor publice, legea dedusă controlului de constituţionalitate nu permite identificarea  criteriilor şi condiţiilor pe care ar trebui să le îndeplinească reprezentantul secretarului general al Camerei Deputaţilor în consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”.

Totodată, conform art. 251 alin. (1) din Regulamentului Camerei Deputaţilor, secretarul general al Camerei Deputaţilor conduce personalul din serviciile Camerei Deputaţilor. În aplicarea prevederilor art. 1, art. 2 şi art. 5 din Legea nr. 7/2006, personalul din serviciile Camerei Deputaţilor poate fi alcătuit din funcţionari publici parlamentari, precum şi din persoane încadrate cu contract individual de muncă. În ipoteza desemnării în calitate de reprezentant a unui funcţionar public parlamentar - în contextul lipsei unei prevederi exprese care să dispună cu privire la calitatea secretarului general al Camerei Deputaţilor de reprezentant legal al acesteia în relaţiile cu terţii -  persoana desemnată nu poate fi privită ca un submandatar al Camerei Deputaţilor în consiliul de administraţie, ci ca mandatarul secretarului general al Camerei Deputaţilor. În această  ultimă situaţie, sub aspectul desemnării devin însă incidente şi prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 7/2006, potrivit cărora  funcţionarii publici parlamentari nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită.

“În absenţa unei norme exprese care să constituie izvorul mandatului secretarului general de reprezentant legal al Camerei Deputaţilor, activitatea funcţionarului public parlamentar în cadrul consiliului de administraţie este susceptibilă de incompatibilitate, întrucât potrivit legii doar acel funcţionar public pentru care desfăşurarea activităţii presupune exercitarea unui mandat de reprezentare a unei autorităţi sau instituţii publice nu se află în situaţie de incompatibilitate (art. 94 alin. (21)din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei)”, potrivit sesizării.

În final,  la art. III din legea supusă controlului de constituţionalitate se prevede că: „ (1) În termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”. (2) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 14 septembrie 2011.”

“În ceea ce priveşte alin. (2) al art. III, considerăm că soluţia abrogării impusă prin legea criticată contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie coroborate cu cele ale art. 108 alin. (1) şi (2), întrucât legiuitorul dispune în competenţa de reglementare a altei autorităţi, respectiv a Guvernului. Or, în elaborarea şi adoptarea unei hotărâri, Guvernul are deplina competenţă de a decide dacă în vederea organizării executării legii criticate se impune emiterea unui nou act cu consecinţa abrogării celui anterior sau doar modificarea şi completarea celui existent”, încheie preşedintele.

Monitorul Oficial s-a mai aflat în subordinea Camerei Deputaţilor până în 2012, când a fost trecut la Guvern prin Ordonanţă de urgenţă de către premierul Victor Ponta.

În 22 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului pentru reexaminare legea, după ce aceasta fusese adoptată de Camera Deputaţilor, în 22 decembrie 2017.