UPDATE - CCR a admis parţial sesizarea USR pe Codul Comunicaţiilor / Cătălin Drulă: Am învins casta epoleţilor la Curtea Constituţională

UPDATE - „Cu unanimitate de voturi, 1. A admis obiecţia de neconstituţionalitate (după conexarea la termenul din 6 aprilie 2022 a celor două sesizări cu acelaşi obiect formulate de 50 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi, respectiv, de Avocatul Poporului) şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 2 pct. 27, cu referire la introducerea art. 10  ind. 2 alin. (1) lit. c) în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, art.13 şi art.48 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice”, arată comunicatul de presă al CCR.

 

Prevederea sesizată de către USR din OUG 111/2011 şi declarată neconstituţională de către Curte este următoarea: „Furnizorii de servicii de găzdduire electronică cu resurse IP au obligaţia să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică ori a actelor de autorizare dispuse în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

 

În schimb, alte prevederi introduse prin proiectul de lege care modifică această ordonanţă de urgenţă au fost respinse de către CCR. 

 

Astfel, Curtea „a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.2 pct.27, cu referire la introducerea art.10 ind.2 lit.a), b) şi d) şi alin.(2)-(7) în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice şi art.10 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, potrivit comunicatului de presă al instituţiei. 

 

„Pentru pronunţarea soluţiei de admitere, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele argumente: Luând act, pe de o parte, de Decizia nr.440 din 8 iulie 2014, prin care Curtea a constatat neconstituţionalitatea, în integralitate, a Legii nr.82/2012 care stabilea obligaţia furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice şi a furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului de a reţine anumite date generate sau prelucrate ca urmare a unei comunicaţii ori a unui serviciu de comunicaţii (datele de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, precum şi datele necesare pentru identificarea unui abonat sau unui utilizator înregistrat) pentru punerea acestora la dispoziţia organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată şi organelor de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, şi, pe de altă parte, de faptul că, până în prezent, legiuitorul nu a reglementat o nouă lege referitoare la reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, Curtea a reţinut că dispoziţiile art.2 pct.27 din legea criticată, cu referire la introducerea art.10 ind.2 alin.(1) lit.c) în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2011, care instituie obligaţia în sarcina furnizorilor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice de a furniza ”«informaţiile reţinute sau stocate» organelor de urmărire penală sau organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, nu au caracter previzibil, iar proporţionalitatea măsurii nu este asigurată prin reglementarea unor garanţii corespunzătoare, cu respectarea prevederilor art.1 alin.(5) din Constituţie.

 

Lipsa garanţiilor deschide posibilitatea unor abuzuri în activitatea de reţinere şi stocare a datelor, cu riscul afectării dreptului la viaţă intimă, familială şi privată a persoanei, a secretului corespondenţei şi a libertăţii de exprimare, ingerinţa statului în exercitarea drepturilor constituţionale menţionate nefiind formulată într-o manieră susceptibilă să ofere încredere cetăţenilor în caracterul său strict necesar într-o societate democratică.

 

Chiar dacă norma prevede garanţiile necesare accesului şi folosirii informaţiilor reţinute sau stocate, prin modul defectuos/ambiguu de redactare, lipsit de precizie şi predictibilitate, Curtea constată că aceleiaşi dispoziţii sunt susceptibile de a crea aparenţa de legalitate cu privire la activitatea de reţinere şi stocare a informaţiilor electronice, lăsând posibilitatea interpretării acestora în sensul că obligaţia reţinerii şi stocării informaţiilor electronice poate fi reglementată prin acte normative infralegale, adoptate de autorităţi publice administrative cu competenţe în materia comunicaţiilor electronice.

 

Or, o atare concluzie este incompatibilă cu drepturile fundamentale a căror protecţie este consacrată constituţional, astfel că art.2 pct.27 din legea criticată, prin care se introduce art.10 ind.2 alin.(1) lit.c) în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2011, sunt neconstituţionale prin raportare la art.1 alin.(5), art.26, art.28 şi la art.30 din Constituţie.

 

Cu privire la dispoziţiile art.13 şi ale art.48 din actul normativ criticat, Curtea a reţinut că atât prin conţinutul lor normativ lacunar sub aspectul stabilirii unor minime cerinţe obligatorii sau a unor criterii obiective pentru aprobarea amplasării elementelor de infrastructură fizică necesare susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice pe spaţiile verzi situate în intravilan, cât şi prin faptul că reprezintă derogări de la regimul juridic aplicabil spaţiilor verzi care instituie interdicţii absolute în acest domeniu, sunt apte să afecteze exercitarea în condiţii de normalitate a dreptului la ocrotirea sănătăţii şi a dreptului la un mediu sănătos.

 

Curtea a constatat că măsura dispusă nu este necesară, adecvată şi nici proporţională, amplasarea elementelor de infrastructură fizică necesare susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice pe spaţiile verzi situate în intravilan având un caracter excesiv, de natură a afecta drepturile protejate constituţional de art.34 şi art.35 din Legea fundamentală”, argumentează CCR, în decizia de respingere a sesizării. 

 

ŞTIREA INIŢIALĂ - „Am învins casta epoleţilor la Curtea Constituţională. Accesul necontrolat al serviciilor secrete la informaţii stocate pe servere din România nu va exista. Astăzi, democraţia şi drepturile individuale au bătut sistemul. Astăzi, vedem diferenţa dintre un partid cu valori autentic democratice şi liberale şi o coaliţie care consideră că visele unor purtători de epoleţi sunt mai importante decât libertatea şi dreptul la viaţă privată al oamenilor. Niciodată USR nu va abdica de la principiile civile, care ne-au ghidat întreaga activitate politică”, a declarat Cătălin Drulă, preşedintele interimar al USR, conform sursei citate.

 

USR a sesizat Curtea Constituţională cu privire la prevederea din Codul comunicaţiilor electronice prin care furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP au obligaţia să furnizeze conţinutul criptat al comunicaţiilor tranzitate în reţele proprii organelor de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. USR a argumentat în sesizare că această prevedere introdusă parşiv în proiectul de lege încalcă mai multe principii constituţionale: legalităţii, securităţii juridice, clarităţii şi previzibilităţii legii şi ocrotirii vieţii private, mai indică sursa menţionată.

Urmărește-ne și pe Google News