Curtea Constituţională a admis parţial sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe legea privind unele măsuri care vizează republicarea actelor normative în Monitorul Oficial. Actul normativ adoptat decizional, pe 15 decembrie 2020, de către Camera Deputaţilor prevede republicarea legilor, a ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă, precum şi a hotărârilor Guvernului care au caracter normativ va fi realizată după avizarea de către Consiliul Legislativ a formei republicabile, la sesizarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau al Guvernului, după caz. În situaţia în care Consiliul Legislativ emite aviz negativ, actul normativ în cauză nu va fi republicat. Măsurile intră în vigoare de la 1 ianuarie 2022.
„Cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.I pct.1 cu referire la art.70 din Legea nr.24/2000, art.I pct.2 cu referire la art.70 ind. 1 alin.(l), alin.(3) teza finală, alin.(4), (5) şi (6) din Legea nr.24/2000, art.I pct.2 cu referire la art.70 ind.2 alin.(l), (3), (6) şi (7) din Legea nr.24/2000, art.I pct.2 cu referire la art.70 ind.3 alin.(l) si (4) din Legea nr.24/2000 şi ale art.IV alin.(3) şi (4) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României”, a transmis CCR, într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, Curtea, „cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la celelalte prevederi ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României şi a constatat ca acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Şeful statului a sesizat pe 8 ianuarie, CCR cu privire la această lege.
„Prin raportare însă la prevederile art. 79 din Constituţie, precum şi la modul în care sunt reglementate înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ prin Legea nr. 73/1993, republicată, legea criticată cuprinde reglementări ce vizează atât organizarea, cât şi funcţionarea Consiliului Legislativ, care însă au fost adoptate cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală. Prevederile art. I pct. 1 (cu referire la art. 70 din Legea nr. 24/2000) şi art. I pct. 2 din legea dedusă controlului de constituţionalitate (cu referire la art. 701 alin. (3), art. 702 alin. (4) - (5), art. 703 alin. (2) din Legea nr. 24/2000) cuprind soluţii legislative ce vizează în mod direct funcţionarea Consiliului Legislativ, respectiv modul în care acesta îşi exercită atribuţia de a stabili forma republicabilă a legilor, ordonanţelor şi hotărârilor cu caracter normativ ale Guvernului, autorităţile publice cu care acesta interacţionează în exercitarea acestei atribuţii, precum şi noi efecte juridice pe care avizul elaborat cu privire la forma republicabilă o produce în relaţia cu aceste autorităţi”, arată şeful statului în sesizarea transmisă Curţii Constituţionale.
Preşedintele Iohannis mai argumenează „că orice reglementare care vizează procedura republicării legilor, ordonanţelor şi hotărârilor de Guvern cu caracter normativ ce implică exercitarea acesteia de către Consiliul Legislativ într-o altă modalitate decât cea reglementată prin Legea nr. 73/1993 echivalează cu o intervenţie în domeniul legii organice”.
„Aşadar, instituind prin legea criticată o soluţie legislativă în privinţa atribuţiei Consiliului Legislativ de avizare a formei republicabile diferite de cea stabilită prin Legea nr. 73/1993, legiuitorul intervine în domeniul legii organice, ceea ce ar fi impus fie modificarea expresă a Legii nr. 73/1993 -lege cu caracter organic - (alături de Legea nr. 24/2000 şi de Legea nr. 202/1998), fie adoptarea legii criticate cu majoritatea prevăzută la art. 76 alin. (1) din Constituţie, republicată”, conform sursei citate.
Şeful statului mai spune că legea dedusă controlului de constituţionalitate instituie reguli derogatorii speciale în materie de republicarea actelor normative inclusiv pentru perioada tranzitorie, aplicabilă până la data de 1 ianuarie 2022.
Ce prevede proiectul adoptat de Parlament
Deputaţii au adoptat decizional proiectul de lege pe 155 decembrie 2020.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, în sensul schimbării radicale a procedurii de republicare a actelor normative în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca măsură destinată a asigura accesibilitatea şi previzibilitatea normelor juridice.
„Republicarea legilor, a ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă, precum şi a hotărârilor Guvernului cu caracter normativ se realizează după avizarea de către Consiliul Legislativ a formei republicabile, la sesizarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau al Guvernului, după caz. În situaţia în care Consiliul Legislativ emite aviz negativ, actul normativ în cauză nu se republică”, conform unui amendament la raportul de administere.
Totodată, republicarea actelor normative intrate în vigoare înainte de anul 2000, se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu integrarea prevederilor modificate şi/sau a celor de completare în ansamblul reglementării, actualizându-se denumirile schimbate între timp, cum ar fi cele ale unor instituţii sau localităţi, dânduse, după caz, o nouă numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului.
„Republicarea legilor se face la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare. Republicarea legilor se realizează de către Camera decizională. În cazul legilor adoptate în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicarea se realizează de către Camera Deputaţilor. După adoptarea de către Parlament a unei iniţiative legislative de modificare şi/sau completare a unei legi, Secretariatul General al Camerei decizionale transmite forma republicabilă a actului de bază spre avizare Consiliului Legislativ, care transmite avizul Camerei decizionale după adoptarea actului normativ modificator de către Camera decizională a Parlamentului şi până la promulgarea acestuia. În situaţia în care legea este modificată şi/sau completată prin ordonanţe sau/şi ordonanţe de urgenţă care nu sunt încă aprobate/respinse prin lege, republicarea actului normativ de bază integrează prevederile modificate şi/sau a celor de completare dispuse prin aceste ordonanţe, urmând ca după aprobarea/respingerea prin lege a acestora, actul de bază să se republice în Monitorul Oficial al României, Partea I”, mai arată propunerea legislativă adoptată de către deputaţi.
De asemenea, republicarea actelor normative emise de Guvern, se face de către acesta odată cu publicarea actului de modificare/completare. Prin excep ţie, în cazuri temeinic justificate, ordonanţele de urgenţă, ordonanţele şi hotărârile Guvernului modificate sau completate se republică în temeiul unei dispoziţii exprese cuprinse în actul de modificare, respectiv de completare, prin care se stabile şte şi termenul de republicare.
Avizul Consiliului Legislativ pentru forma republicabilă a ordonanţelor de urgenţă, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului cu caracter normativ se solicită după aprobarea în şedinţa de Guvern a proiectului actului normativ de modificare şi sau completare care modifică actul de bază.
În cazul în care, ulterior publicării acestora, se constată diferen ţe între forma republicabilă avizată de Consiliul Legislativ şi forma republicată în Monitorul Oficial, Partea I, răspunderea revine organului emitent.
După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, suspendarea sau altele asemenea.
Prevederile menţionate mai sus intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.