Senatorul PSD Robert Cazanciuc, iniţiatorul legii Anastasia, care conţine pedepse dure pentru cei care comit accidente grave de circulaţie, a afirmat că oamenii s-au săturat să vadă morţi pe şosele şi să nu răspundă aproape nimeni şi a precizat că cetăţenii au ajuns la capătul răbdării, iar această iniţiativă vine să răspundă acestei nevoi reale a oamenilor.
Robert Cazanciuc a declarat vineri, la Prima News, că Legea Anastasia a fost votată în Parlament şi mai trebuie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
“Ne mai trebuie un singur pas care nu poate veni din altă parte decât de la preşedintele României. Pas cu pas până la ultimul pas. A trecut de Camera Deputaţilor cu un vot aş spune covârşitor după ce a trecut această lege cu vot unanim la Senat. Am început procesul acum patru ani. El, din păcate, s-a întrerupt la un moment dat pe un proiect mai vechi. A fost reluat imediat după această tragedie legată de uciderea unui copil chiar în faţa porţii, Anastasia, de patru ani, de către o doamnă care nu avea permis de conducere. Le-am spus atunci colegilor mei că în fiecare săptămână moare câte un om ucis pe şosele de către cei care se urcă la volan băuţi, fără permis sau, mai nou, din păcate, sub influenţa drogurilor”, a declarat Cazanciuc.
El a precizat că cei care ucid când se află la volan şi nu au permis, sunt băuţi sau drogaţi nu mai pot fi condamnaţi cu suspendare.
“Sigur că e un pas important, dar cel mai important pas de acum încolo va fi cunoaşterea de către cetăţenii României a acestor dispoziţii din Codul Penal, care nu vor mai permite judecătorului să pronunţe suspendarea executării pedepselor atunci când o asemenea ucidere este comisă de către cei care se urcă la volan fără permis, băuţi sau drogaţi. Cine se urcă la volan fără permis acela nu este un şofer care produce un accident rutier, acela este un criminal care foloseşte maşina în loc de armă pentru a ucide pe cineva şi au fost instanţe din România care au condamnat nu pentru ucidere din culpă pe cei care au comis asemenea fapte, ci pentru omor cu intenţie directă”, a explicat senatorul PSD.
Robert Cazanciuc a menţionat că această iniţiativă a răspuns unei nevoi reale a oamenilor.
“Nu este pur şi simplu dorinţa cuiva de a semna o iniţiativă, ci vine întâmpinarea unei nevoie reale. Oamenii s-au săturat să vadă morţi pe şosele fără să răspundă aproape nimeni, oamenii s-au săturat să meargă pe drum să îşi vadă de viaţa lor şi să vină unul peste ei care să îi ucidă pe ei sau familiile lor. Cred că toată lumea a ajuns la capătul răbdării şi această iniţiativă vine cumva să răspundă acestei nevoi reale a oamenilor”, a mai declarat Cazanciuc.
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu prin care şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare. Robert Cazanciuc a explicat că „Legea Anastasia” denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei, este ”concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan”. Legea merge la promulgare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.