Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, critică cele două mari partide aflate la guvernare, PNL şi PSD, pe care le numeşte „coaliţia militaro-socialistă”. El dă exemple de instituţii publice ori companii de stat despre care spune că au scheme de personal supraîncărcate.
Liderul USR Cătălin Drulă, l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis, despre care spune că „ne-a minţit că are un proiect opus la PSD, dar de fapt are un proiect de linişte peste România în care să se poată fura în linişte, să rămânem în sistemul ăsta în care statul este o vacă de muls”
„Partidele PNL şi PSD sunt nişte uriaşe agenţii de plasare a forţei de muncă la stat. Vă dau două exemple: la Metrorex, la sfârşitul anului trecut, an în care am fost ministrul Transporturilor, erau cu 800 de angajaţi mai puţin în plată decât la începutul acelui an şi compania continua să funcţioneze foarte bine (...). Metrorex are 80 de zugravi angajaţi. Compania Aeroporturi Bucureşti: când mergeţi la aeroport, trebuie să ştiţi că acolo sunt 80 de oameni angajaţi la protocol. (...) În general, aparatul de stat şi prin asta înţeleg şi companiile (...) fac parte din acelaşi sistem şi partidele acestea, PNL şi PSD, coaliţia militaro-socialistă, reflexul lor de politică publică este să umfle acest aparat în continuu. La Ministerul Transporturilor, eu am tăiat cred că 80 de posturi din vreo 500, acuma Grindeanu a pus la loc nu 80, câte am tăiat, ci 100 şi a spus că are nevoie de foarte mulţi oameni şi asta se întâmplă peste tot”, a afirmat Cătălin Drulă duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.