Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că, în cel mult două luni, va fi semnat un contract de achiziţie pentru 20 de trenuri noi, moderne, de ultimă generaţie, cu opţiune de a cumpăra încă 17. Drulă a menţionat că rolul managerilor din sistem este de a-l scoate din groapa în care a fost aruncat, iar asta se face doar cu capitalizare masivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Cătălin Drulă a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că sistemul feroviar este subfinanţat de 30 de ani şi trebuie scos din groapa în care a fost aruncat.
 
“Consecinţa subfinanţării cronice a sistemului feroviar nu este de ieri sau de azi sau din ultimele trei luni sau din ultimele şase luni, ci de 30 de ani şi nu mă feresc să spun asta. Ceea ce trebuie noi să facem ca manageri, eu ca manager politic, ceilalţi ca manageri executivi în acest sistem este să scoatem acest sistem din groapa în care a fost aruncat. Asta nu se poate face din gesturi şi din vorbe, ci se face cu capitalizare masivă a acestor companii şi cu bani de investiţii. Nu există eficientizare fără investiţii. Eu sunt un liberal şi asta este o parte din doctrina liberală, nu există eficientizare doar din gesturi. A eficientiza costă, fie că e vorba de procese în care trebuie să investeşti în echipamente care să înlocuiască oameni, fie că e vorba de capital de lucru: trenuri noi, şine noi”, a afirmat ministrul Transporturilor. 
 
El a anunţat că în două luni va fi semnat un contract de achiziţie pentru 20 de trenuri moderne cu opţiune de cumpărare a încă 17. 
 
“Avem investiţii demarate şi urmează să încheiem contracte şi aici o să fie un breaking news, în cel mult două luni vom semna un contract de achiziţie pentru 20 de trenuri noi-nouţe, moderne, de ultima generaţie, electrice, cu opţiune de a cumpăra încă 17 şi eu cred că ar fi o idee absolut excelentă să cumpărăm 30 de trenuri, iarăşi discutăm de finanţare, şi mă voi lupta să avem aceşti bani, în special din fonduri europene. Asta e parte din soluţia de viitor şi nu cârpeala care se desfăşoară de ani şi ani, de zeci de ani, în care reparăm locomotive care sunt vechi de 40 de ani şi încearcă oamenii ăştia din domeniu, cea mai mare parte a lor oameni oneşti şi muncitori, să facă minuni cu material învechit”, a transmis Cătălin Drulă. 
 
El a menţionat că la această licitaţie participă o singură companie. 
 
“Trenurile nu se cumpără de pe raft, ele trebuie produse înainte. Am mare încredere că va fi semnată această licitaţie, e o ultimă şansă pe care am dat-o echipei de la ARF să încheie cât mai repede această licitaţie. E o singură ofertă pentru că au fost doar două companii, o companie europeană şi o companie din China. Companiile din China nu mai au dreptul să participe după OUG emisă de Guvern la proceduri de achiziţie publică din România, deci au o singură ofertă de evaluat a acelei companii europene producătoare de trenuri, nu poate să fie foarte greu. Mi-au spus că într-o lună încheie această evaluare şi o să-i ţin la acest termen. Am spus două luni ca să putem să semnăm şi contractul”, a mai afirmat Cătălin Drulă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.