Carmen Iohannis a votat, duminică, în jurul orei 11.30, la o secţie din municipiul Sibiu, ea declarând că a votat pentru ”o Românie mai bună, pentru un viitor mai bun” şi afirmând că mizează pe tineri să iasă în număr mare la vot pentru că ei sunt ”viitorul”.
Soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a votat, duminică, la una dintre secţiile de votare de la Şcoala Numărul 4 din municipiul Sibiu.
Ea a ajuns în jurul orei 11.30 la secţia de votare, fiind întâmpinată de mai mulţi sibieni.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Am votat pentru o Românie mai bună, pentru un viitor mai bun, pentru o Românie de care să se bucurăm şi în care să ne găsim bucuria”, a declarat Carmen Iohannis, la ieşirea din secţia de votare.
Întrebată dacă speră la o prezenţă bună la vot, Carman Iohannis a răspuns: ”Sper din totul sufletul ca toată lumea să vină la vot”.
De asemenea, rugată să transmită un mesaj tinerilor, soţia preşedintelui a spus: ”Mai ales pe tineri ne bazăm, ei sunt viitorul nostru”.
Carmen Iohannis a precizat, răspunzând unei întrebări, că domiciliul ei este la Sibiu, de aceea nu a votat împreună cu şeful statului la Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.