Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, susţine că bugetul SPP a trebuit configurat efectiv pe ceea ce acoperă potrivit competenţelor legale, precizând că preşedintele Klaus Iohannis are întotdeauna o ”atitudine combatantă” atunci când vine vorba de anumite bugete şi că este mai preocupat de bugetul unei structuri de informaţii decât de bugetul ministerului.
Carmen Dan a declarat, marţi, la Antena 3, că dacă ar fi întrebată în calitate de cetăţean dacă doreşte un buget mai mare pentru un serviciu de informaţii sau un program de ajutorare pentru copii sau persoane cu nevoie speciale atunci ar alege a doua categorie.
“În spaţiul public este foarte prezentă această discuţie referitoare la tăierea bugetelor serviciilor de informaţii. Am să vorbesc ca om acum şi mai puţin ca ministru. Dacă în calitate de cetăţean aş fi întrebată ce îmi doresc mai mult, un buget mai mare pentru un serviciu de securitate, un serviciu de informaţii sau un program de ajutorare şi de tratament pentru copii sau pentru persoane cu nevoi, vă spun categoric că aş spune că îmi doresc acel program”, a spus ministrul.
Carmen Dan a menţionat că specialiştii trebuie să aloce pentru serviciile de informaţii resurse financiare cât să acopere competenţele stabilite prin lege.
“Specialiştii în special să se uite cu atenţie în această zonă şi să aloce resurse financiare exact cât să acopere competenţele stabilite prin lege ca să nu ajungem în situaţii pe care le cunoaştem şi pe care suntem datori să le îndreptăm”, a precizat Carmen Dan.
Ea a precizat că a fost o discuţie în CSAT privind bugetele şi că preşedintele Klaus Iohannis are o atitudine combatantă atunci când vine vorba de anumite bugete, nu de toate.
“A fost o discuţie în CSAT. Acum în ceea ce priveşte bugetul, eu consider că cei mai îndreptăţiţi să vorbească sunt cei care chiar se pricep la lucrul acesta şi în CSAT o poziţie bine conturată a avut ministrul Finanţelor. Era şi o nevoie de a face şi acest pas şi de a obţine acela aviz al CSAT-ului, nu a fost o bătălie în CSAT, dar în mod evident preşedintele Iohannis are totdeauna o atitudine combatantă atunci când vine vorba de anumite bugete, nu de toate. E mult mai preocupat de bugetul unei structuri de informaţii decât de bugetul ministerului, eu cel puţin asta simt”, a mai spus ministrul.
Carmen Dan a precizat că în Guvern au fost discutate instituţional proiectele de buget, nu s-a discutat de bugetele serviciilor de informaţii.
“Dar noi, în Guvern, atunci când am discutat instituţional proiectele de buget, am spus în mod real şi obiectiv care sunt nevoile pentru fiecare instituţie. Nu am discutat de bugetele serviciilor de informaţii. Dar, dacă îmi permiteţi, aş putea să fac câteva precizări şi să vă spun iarăşi din perspectiva şi de nespecialist cum văd lucrurile şi am să dau un exemplu. Bugetul SPP-ului. În lege spune foarte clar că această instituţie are competenţe în ceea ce priveşte asigurarea pachetului de securitate pentru demnitari, asta însemnând demnitari români şi demnitari străini atunci când sunt în vizită pe teritoriul României, asigură protecţia preşedintelui României, a foştilor preşedinţi, a premierului şi a foştilor premieri pentru o perioadă de timp. În mod real, de facto, SPP asigură paza şi protecţia preşedintelui, a familiei acestuia, a demnitarilor străini care vin în România, a foştilor preşedinţi şi premieri care încă mai beneficiază de măsurile de securitate şi mai nou, pe perioada preşedinţiei, a premierului României”, a afirmat Carmen Dan.
Ea a mai spus că bugetul SPP-ului trebuie configurat pe ceea ce acoperă potrivit competenţelor legale.
”Deci acest buget pentru SPP a trebuit să fie configurat efectiv pe ceea ce acoperă, potrivit competenţelor legale. Nu putem să alocăm SPP-ului, de exemplu, un buget care să asigure asigurarea acestui pachet de securitate pentru toţi demnitarii pentru că dacă ne referim la demnitari orice parlamentar are dreptul şi poate să solicite protecţie de la SPP”, a explicat Carmen Dan.
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică, după şedinţa Comitetului Executiv, că bugetele serviciilor de informaţii vor fi reduse: „Banii vor merge la copiii României“.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.