Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, legea privind susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării, care cuprinde mai multe amendamente depuse de parlamentarii PNL Mara Calista şi Dumitru Rujan cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin care statul român va deconta sesiuni de terapie sau transportul. Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că proiectul de lege merge la promulgare la preşedinte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de lege prevede că, în vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul, anual, la tichete de valoare pentru terapia bazată pe recuperare medicală sau kinetoterapie, în funcţie de diagnosticul principal şi de fiecare dizabilitate, după cum urmează: 12 tichete pentru persoanele cu handicap grav; 6 tichete pentru persoanele cu handicap accentuat.

Contravaloarea tichetelor prevăzute la alin.(1) se actualizează anual, prin hotărâre a Guvernului.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Tichetele se acordă la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, pe baza planului de abilitarereabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a programului individual de reabilitare şi integrare socială al persoanei adulte cu handicap, conform metodologiei de emitere, acordare, utilizare şi decontare a tichetelor aprobată prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale.”

Persoanele cu handicap grav sau accentuat pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru acordarea de bonuri de carburant şi/sau de bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal sau însoţitorului, fără a depăşi suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat; în această situaţie nu sunt aplicabile prevederile alin. (2) şi (4); modalitatea de decontare se stabileşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar indexarea limitelor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

De prevederile alin. (9) beneficiază şi părintele, tutorele, asistentul maternal sau persoana care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecţie specială, stabilită în condiţiile legii.”

”Le mulţumesc colegilor deputaţi că au susţinut adoptarea amendamentelor prin care  oferim ajutorul necesar grupurilor vulnerabile formate din persoane cu dizabilităţi (autism, sindrom Down, afecţiuni locomotorii sau alte afecţiuni) pentru a le creşte calitatea vieţii şi parcursul pe care îl fac în vederea recuperării. Am propus decontarea sesiunilor de kinetoterapie, 12 sesiuni anuale pentru persoanele cu handicap grav şi 6 sesiuni pe an pentru persoanele cu handicap accentuat. Totodată, am propus măsuri simplificate pentru a putea opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru acordarea de bonuri de carburant şi/sau de bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul. Aşa cum am făcut-o şi până acum, îmi voi concentra activitatea parlamentară pentru a le oferi tot suportul necesar persoanelor vulnerabile. Dar am făcut şi un apel către colegi: să ne aşezăm la masa discuţiilor pentru a găsi soluţiile necesare pentru a le oferi un trai decent de viaţă, inclusiv prin creşterea indemnizaţiilor”, a declarat Mara Calista.

”Statul este dator să ofere tot suportul necesar persoanelor vulnerabile. Prin adoptarea legii şi a amendamentelor pe care le-am propus venim cu măsuri concrete, cu sprijin financiar pentru cei care au nevoie de asta. Şi pe viitor voi susţine măsurile prin care vom creşte nivelul de trai al persoanelor cu dizabilităţi”, a declarat Dumitru Rujan.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.