Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni, miercuri, în şedinţă comună de la ora 17.30, plen comun la care va participa preşedintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu, cu ocazia începerii celei de-a doua sesiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Legislativului de la Chişinău ca susţine un discurs.

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, împreună cu o delegaţie parlamentară, va efectua în perioada 31 august - 2 septembrie o vizită oficială în Capitală, la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor Ludovic Orban de a participa la deschiderea celei de-a doua sesiuni parlamentare de anul acesta, la data de 1 septembrie, potrivit unui memorandum intern aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Acţiunea îşi propune atât consolidarea relaţiei privilegiate dintre Legislativul român şi Parlamentul Republicii Moldova, cât şi reconfirmarea dorinţei celor două ţări de a încuraja cooperarea în vederea susţinerii proiectelor comune de interes major”, precizează documentul.

La solicitarea Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, în proiectul de program al vizitei preşedintelui Parlamentului de la Chişinău au fost incluse convorbiri cu preşedinţii Legislativului român, Anca Dragu şi Ludovic Orban, întâlniri bilaterale ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de comisii parlamentare, cât şi primirea de către preşedintele Klaus Iohannis, mai indică sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.