Camera Deputaţilor anunţă, după discuţiile care au avut loc între conducerea BNR şi premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Camerei Liviu Dragnea, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici şi consilierul premierului, Darius Vâlcov, că "s-a subliniat faptul că o mare parte din creşterea preţurilor înregistrată în ultimele luni a fost cauzată de factori externi, exogeni raportaţi la acţiunea Guvernului şi, respectiv, a BNR şi că s-a convenit că este necesară continuarea aplicării unui mix eficient şi echilibrat de politici fiscal-bugetare şi monetare pentru încadrarea ratei inflaţiei în intervalul programat pentru finele anului 2018 şi perioada următoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Joi, 3 mai 2018, ca urmare a schimbului de scrisori dintre preşedintele Camerei Deputaţilor şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, precum şi în continuarea întâlnirilor Guvernului cu Banca Naţională a României, a avut loc întrevederea dintre domnul Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Viorica Dăncilă, prim-ministru, domnul Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice şi conducerea Băncii Naţionale a României, reprezentată prin domnul Mugur Isărescu, guvernator şi domnul Florin Georgescu, prim-viceguvernator.. În cadrul întrevederii a avut loc un dialog constructiv privind situaţia şi evoluţiile previzibile ale economiei, cu accent pe factorii de influenţă a ratei de inflaţie, precum şi referitor la perspectivele acesteia pentru anul în curs şi 2019. S-a subliniat faptul că o mare parte din creşterea preţurilor înregistrată în ultimele luni a fost cauzată de factori externi, exogeni raportaţi la acţiunea Guvernului şi, respectiv, a BNR", se arată în comunicat.

De asemenea, pentru asigurarea încadrării ratei inflaţiei în intervalul programat pentru finele anului 2018 şi perioada următoare s-a convenit că este necesară continuarea aplicării unui mix eficient şi echilibrat de politici fiscal-bugetare şi monetare.

"Dialogul permanent, deschis, bazat pe argumente profesionale şi cu respectarea competenţelor fiecărei instituţii dintre Guvern şi Banca Naţională a României va fi de natură să permită realizarea acestui obiectiv", precizează comunicatul.

În cadrul discuţiei au fost validate argumentele privind consolidarea stabilităţii şi predictibilităţii macroeconomice, precum şi existenţa unor premise clare de creştere a convergenţei nominale şi reale cu Uniunea Europeană.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.