Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri, proiectul legislativ privind instituirea anului 2025 drept „Anul Naţional al Copilului”. Legea prevede organizarea de manifestări dedicate dezvoltării sociale, educaţionale, culturale şi civice ale copiilor, precum şi alocarea de fonduri specifice pentru susţinerea acestor iniţiative şi prioritizarea investiţiilor în infrastructura destinată copiilor.
Ministerul Familiei afirmă că ”România a avansat mult în ultimele decenii în ceea ce priveşte protecţia drepturilor copilului, dar inechitatea este în continuare o realitate la nivelul societăţii româneşti.
”Avem copii în ţara noastră care se află în risc de excluziune socială sau sărăcie. La nivelul UE, peste 19 milioane de copii se află în situaţii similare. Deşi există legislaţie naţională specifică, o strategie clară şi un plan de acţiune denumit Garanţia Europeană pentru Copii la nivelul tuturor Statelor Membre UE, prin adoptarea Legii privind instituirea Anului Naţional al Copilului, România face un pas în plus şi dă un semnal important că prioritizează proiectele, investiţiile şi această cultură care are la centrul său cea mai importantă comoară a unei ţări – copiii”, precizează ministerul.
Legea prevede o serie de direcţii de acţiune, printre care organizarea de manifestări dedicate dezvoltării sociale, educaţionale, culturale şi civice ale copiilor, precum şi alocarea de fonduri specifice pentru susţinerea acestor iniţiative şi prioritizarea investiţiilor în infrastructura destinată copiilor.
”Pentru acest proiect, am lucrat îndeaproape cu organizaţia Salvaţi Copiii România, iar partenerii de la UNICEF, World Vision şi FONPC au susţinut de la bun început demersul. Mulţumiri tuturor! În 2025 vom avea manifestări dedicate dezvoltării sociale, educaţionale şi culturale ale copiilor, iar fondurile vor fi alocate cu prioritate pentru îmbunătăţirea infrastructurii destinate lor”, a precizat ministrul Familiei, Natalia Intotero.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.