Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, susţine, într-un comunicat de presă, că singurul câştig după un an de mandat cu Gabriela Firea primar general este ”imaginea primarului de tip Las Fierbinţi - guralivă, incapabilă şi fără absolut nicio direcţie pentru Bucureşti”.
Buşoi afirmă că, după un an de mandat cu Gabriela Firea, ”nu s-a mişcat un milimetru în faţă pentru rezolvarea problemelor care afectează Bucureştiul”.
”Primul an de mandat al Gabrielei Firea este un an pierdut: aceleaşi pierderi uriaşe în reţeau de termoficare, acelaşi trafic haotic, aceeaşi infrastructură la pâmânt”, subliniază preşedintele PNL Bucureşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cristian Buşoi enumeră ceea ce a făcut primarul Firea într-un an de mandat: ”a băgat RADET în insolvenţă; a demis conducerea instituţiilor subordonate primăriei ca să pună în loc politruci din Voluntari; a înfiinţat 21 de societăţi comerciale care vor gestiona netransparent toate serviciile primăriei; a decorat oraşul de Paşte şi a propus concursuri de răsplătire a celui mai frumos balcon; a găsit un logo total inutil pentru Capitală, care logo ulterior s-a dovedit copiat; a organizat concerte cu note de plată piperate de Ziua Europei si de Dragobete”.
Liderul PNL Bucureşti mai susţine că, din promisiunile din campanie ale Gabrielei Firea, nu s-a îndeplinit practic şi concret nimic.
El argumentează menţionând că, legat de RADET, insolvenţa a fost o idee proastă pentru că a blocat investiţiile cu fonduri europene, iar în bugetul Primăriei Generale grosul banilor merg către subvenţie, în timp ce pentru investiţia în reabilitarea reţelei s-au alocat firimituri. ”În afară că primarul Firea a fluturat ideea că străinii răi vor să cumperere RADET - care străini şi de ce ar cumpăra nu a lămurit - tot ce a făcut Primarul General pentru RADET a fost să încurajeze pe tăcute un program de disponibilizări”, spune Buşoi.
Legat de investiţia în RATB, Buşoi precizează că ”promisiunea gratuităţii transportului în comun s-a fâsâit rapid după ce s-a descoperit că este nesustenabilă şi inutilă”.
”La fel ca şi în cazul RADET, bugetul alocat de Primăria Generală se concentrează pe subvenţie, iar la investiţii se dă mai nimic. Nu s-au achiziţionat cele 400 de autobuze, 100 de tramvaie şi 100 de troleibuze promise, şi pentru a fi clar în ce stadiu de realizare se află: nu s-a lansat nici măcar licitaţia pentru achiziţia mijloacelor de transport; primăria nu a făcut altceva, timp de un an, decât să lucreze la elaborarea caietului de sarcini”, completează liderul PNL Bucureşti.
În privinţa traficului rutier, el aminteşte că, acum un an, Gabriela Firea promitea realizarea unei benzi unice, care alături de suplimentarea parcului auto al RATB şi sistemul de semaforizare inteligentă reprezentau pachetul de soluţii pentru a descongestiona traficul, însă toate ideile au rămas la stadiul de promisiune.
Cristian Buşoi face referire şi la transparenţa administraţiei, el amintind că Gabriela Firea a promis că din primele 100 de zile ca primar general va face publice cheltuielile şi va asigura transparenţa privind deciziile şi contractele primăriei.
”Ce s-a întâmplat în realitate este că primarul general a transformat într-o cutumă introducerea proiectelor pe ordinea de zi suplimentară fără prezentarea publică prealabilă pe site-ul primăriei şi, în plus, blochează accesul publicului la şedinţele de Consiliu”, arată în încheiere preşedintele PNL Bucureşti.
Primarul Capitalei Gabriela Firea şi-a prezentat, vineri, bilanţul, la un an de mandat la Primărie, ea consemnând că au fost stârpite firmele fantomă, că au fost deblocate numeroase şantiere şi anunţând că vor fi construite şase cartiere de locuinţe în toate sectoarele Bucureştiului, un spital metropolitan, creşe şi grădiniţe, precum şi săli pentru organizarea de evenimente.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...