Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, reclamă că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, aflat în campanie, este „complet absent”, iar problemele se adună şi începe o nouă săptămână fără un buget aprobat pentru Bucureşti. Burduja susţine că primăria generală este „scufundată în datorii”.
„Începe o nouă săptămână fără un buget aprobat pentru Bucureşti. Campania e în toi, primarul general este complet absent, iar problemele se adună. (...). Primăria generală este scufundată în datorii. ELCEN, compania Ministerului Energiei, care produce agentul termic, are de încasat peste 1,2 miliarde de lei de la PMB. Asta este doar datoria curentă, fără sumele istorice. ELCEN are nevoie urgentă de fonduri pentru a achiziţiona gaz (fără gaz, nu poate produce agent termic, iar Bucureştiul riscă să rămână fără apă caldă) şi pentru a cofinanţa modernizarea celor 3 CET-uri din anii 1960-1970 (Sud, Progresu şi Grozăveşti), pentru care ministerul energiei a obţinut, la finalul anului trecut, 361 de milioane de euro din fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare, după eforturi supraomeneşti”, afirmă Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Energiei adaugă că proiectul de buget propus de primarul general „aflat în campanie” nu acoperea „nici măcar” costurile pentru anul în curs pentru termoficare şi transport public.
„Zero bani pentru plata datoriilor. Greu de înţeles de ce ar tolera cineva o asemenea situaţie. Atunci când ai datorii, prima dată trebuie să le plăteşti, apoi vezi cu ce bani rămâi să faci altele”, afirmă Burduja.
Potrivit demnitarului, în ultimii cinci ani, eforturile PMB de a-şi reduce cheltuielile au fost „aproape inexistente”.
„Ni se spune ca Bucureştiul primeşte mai puţini bani de la buget. Cu atât mai mult, mă aşteptam să vedem măcar o propunere de reducere a risipei din bani publici. Noi la Ministerul Energiei ne reorganizăm prin desfiinţarea a 27% din numărul total de posturi şi 35% dintre posturile de conducere. La Senat şi la Camera Deputaţilor, dar şi la nivelul Guvernului, sunt programe ambiţioase de tăiere de cheltuieli. Pentru ca e de bun simţ să faci asta într-un context fiscal-bugetar complicat. La PMB? Nicio reorganizare a primăriei generale de pe vremea administraţiei Firea”, susţine Burduja.
Ministrul il acuză pe primarul general că „de luni bune este plecat în campanie”, că şantierele „zac abandonate”, iar ţevile de termoficare sunt „expuse” doar pentru a demonstra că “se face, domn’le, în sfârşit, treabă”.
„Doar că zilele şi lunile trec, trece şi viaţa noastră, cu ore în şir pierdute în trafic, în oraşul cu al patrulea cel mai aglomerat trafic din Europa (şi al optulea de pe întregul mapamond). PNL Bucureşti va vota un buget care respectă două principii de bun simţ: (1) plata datoriilor acumulate, de miliarde de lei, ceea ce nu ar trebui să fie nicio problemă pentru o primărie care, chipurile, a fost “scoasă din faliment”; şi (2) un program serios de reducere a cheltuielilor şi de reorganizare a primăriei pentru eficienţă şi rezultate”, încheie Sebastian Burduja.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.